Căderea comunismului, care a fost echivalată de unii cu "sfârşitul istoriei", a favorizat foarte mult ideile neoliberale. Bineînţeles, superioritatea covârşitoare a SUA pe toate fronturile (economic, militar, tehnologic) a condus la un fel de Pax Americana sui generis şi a creat condiţiile necesare unui regim internaţional. Acesta din urmă ar fi trebuit să ordoneze lumea prin oferirea de bunuri publice internaţionale şi prin rezolvarea sau prevenirea conflictelor majore.

Dar neoliberalismul – sau fundamentalismul de piaţă – şi-a dezvăluit în timp carenţele importante, iar acum a fost, de voie, de nevoie, pus pe raft, ca să poată fi asigurată continuarea funcţionării economiilor de piaţă. Ceea ce se întâmplă acum nu este o respingere a forţelor pieţei ca mecanism esenţial de alocare a resurselor şi de stimulare a spiritului antreprenorial, ci este, mai degrabă, o invalidare a unei greşeli flagrante de interpretare a ceea ce este necesar unei economii moderne pentru a funcţiona economic şi social pe termen lung.

Fragmente ale capitalismului de stat sunt puse în aplicare şi rămâne de văzut ce se va alege de ele în timp. Probabil că părţi substanţiale ale noilor sectoare de stat în devenire vor deveni private din nou. Politicile monetare sunt îndreptate acum spre atingerea stabilităţii financiare şi au căpătat un soi de flexibilitate care aminteşte de poruncile lui John Maynard Keynes, mare economist britanic şi susţinător al utilităţii intervenţiei statului, cu privire la modurile de evitare a echilibrelor rele (Marea Depresiune Economică a fost un "echilibru" teribil de rău). Preocuparea guvernelor şi băncilor centrale de a schimba radical reglementarea şi supravegherea pieţelor financiare, astfel încât "momentele Minsky" – momente în care, conform economistului acum decedat Hyman Minsky, finanţiştii distrug economia – să fie evitate repr