Clienţi ai DNA-ului, traseişti politici, colaboratori ai fostei Securităţi se vor regăsi pe buletinele de vot şi pe 30 noiembrie. Sursa: Horia Călăceanu
130 de astfel de cazuri (26 - PNL, 43 - PSD+PC, 33 - PDL, 13 - PRM, 4 UDMR, 7 - PNG, PPPS - 2, şi 2 independenţi) au fost identificate până acum doar între candidaţii la Camera Deputaţilor din cele 19 judeţe din vestul ţării. Numele lor au fost date ieri publicităţii într-un raport redactat de Asociaţia Pro-Democraţia, Agenţia de Monitorizare a Presei şi Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie.
Atanasiu şi Harnagea între nou-intraţi
Printre primii 130 de „dalmaţieni“ se află miniştrii Mihai Voicu (PNL) şi Laszlo Borbely (UDMR), foşti şi actuali parlamentari (Ioan Oltean - PDL, Mircea Coşea - PDL, Victor Ponta - PSD, Eugen Nicolicea - PSD, Dumitru Dragomir - PRM), dar şi politicieni aflaţi la prima candidatură la alegerile generale: şeful AVAS, Teodor Atanasiu (PNL), fostul director al SIE Cătălin Harnagea (PNL), Dan Ilie Morega (PNL), Corneliu Vişoianu (PDL), Viorel Lis (PRM).
Dacă „petele“ lui Atanasiu se referă la angajarea propriilor rude şi asociaţi în instituţiile pe care le-a condus, dar şi la „averea nejustificat de mare în raport cu veniturile de la stat“, cele ale lui Harnagea privesc relaţiile de afaceri. Asociat cu Dan Besciu (Golden Blitz), dar şi cu Dorin Marian, şeful cancelariei premierului Tăriceanu, fostul şef al SIE „a consiliat afacerile EADS de securizare a frontierelor, contract care a pus în conflict guvernul cu Comisia UE“, se arată în raport.
Recordul „pătaţilor“ la Gorj: 14 din 51
Trecut prin 6 partide, Morega are la activ trei dosare de corupţie, între care „Bani pentru partid“ şi dosarul „Păcuraru“, şi un şir întreg de afaceri controversate cu statul. Judeţul său, Gorjul, deţine de altfel recordul „pătaţil