Retrasă din viaţa publică, fosta atletă Mihaela Peneş (61 de ani) îşi împarte viaţa între mănăstiri şi un cămin-spital
La Căminul-spital "Sf. Luca", toată lumea a auzit de Mihaela Peneş. Campioana olimpică din 1964 la aruncarea suliţei îşi părăseşte periodic locuinţa din cartierul Dorobanţi pentru a se interna în această instituţie de boli cronice şi geriatrie.
"Noi nu sîntem «foşti» campioni. Titlul nu ni-l poate lua nimeni. Şi cînd o să ne ducem, pe cruce o să ne scrie «campion olimpic»", spunea Peneş în 2004.
Institutul se află în sectorul 4, pe Şoseaua Berceni, după spitalele nr. 9 şi 10. Aripa din dreapta e ocupată de bolnavii oncologici cronici, iar cea din stînga de bătrîni. În aceasta din urmă poposeşte din cînd în cînd şi Mihaela Peneş. "Bineînţeles că o ştim. Stă la etajul patru, dar pentru a vorbi cu ea trebuie mai întîi să avem acceptul dînsei", explică unul dintre cei doi gardiani aflaţi la intrarea în cămin. După cîteva minute coboară o asistentă. "Nu se poate deoarece acum nu este aici. Dînsa vine şi pleacă. Nu stă permanent la noi", spune aceasta.
În urmă cu 44 de ani, Mihaela Peneş avea doar 17. Era cea mai tînără atletă română din delegaţia de la Tokyo. Trimisă la Olimpiadă pentru a căpăta experienţă. A intrat prima în concurs, cu numărul 179 prins de maiou. O fată puternică, înaltă de 1,88 metri şi cîntărind 92 de kilograme. Atunci, cînd lumea încă se foia în tribună, căutîndu-şi locul pe scaun, ea a izbutit aruncarea perfectă. 60,54 metri! Nimeni n-a mai putut s-o întreacă pînă la final. A ieşit campioană olimpică!
Mihaela Peneş este o personalitate în cămin. Dacă suni la telefonul public montat la etajul trei şi întrebi de fosta atletă, orice pacient îţi poate vorbi de ea. "Doamna Peneş stă la etajul patru. Este o femeie de treabă. Se vede că a făcut sport", răspunde un bătrînel cu voce
