O farfurie cu piure, cartofi prăjiţi sau copţi… Ori alte preparate simandicoase, care au la bază cartofi, aşezate în vase de porţelan şi servite cu tacâmuri de argint. Indiferent de decor, în farfurie se află mai mult decât un aliment, este istorie.
De mii de ani, de pe platourile peruane, "papa" (aşa cum era numit cartoful în vechea limbă a incaşilor), a străbătut oceane, "a cucerit" civilizaţii, a creat mentalităţi şi chiar a schimbat pentru totdeauna cursul istoriei. Ceea ce pentru europeni a fost o descoperire târzie (banalul cartof a ajuns în Europa de-abia la jumătatea secolului al XVI- lea), a devenit cu timpul un ingredient care nu lipsea din nici o bucătărie. Să luăm drept exemplu Irlanda. În seco-lul al XIX-lea, consumul de cartofi era atât de mare, încât se credea că de-abia atunci cuptoarele şi-au găsit cu adevărat "scopul suprem": să coacă munţi de cartofi. Un întreg trai se baza pe o legumă ce fusese la începuturile ei blamată, fiind considerată vinovată de apariţia leprei. A fost suficientă răspândirea unei boli a cartofului pentru ca la mijlocul secolului al XIX-lea Irlanda să treacă prin "Marea Foamete". Urmările ei: peste un milion şi jumătate de iralndezi au emigrat în America de Nord, familii întregi au fost decimate. O lecţie dură a istoriei, care a schimbat pentru totdeauna sufletul irlandez.
O farfurie cu piure, cartofi prăjiţi sau copţi… Ori alte preparate simandicoase, care au la bază cartofi, aşezate în vase de porţelan şi servite cu tacâmuri de argint. Indiferent de decor, în farfurie se află mai mult decât un aliment, este istorie.
De mii de ani, de pe platourile peruane, "papa" (aşa cum era numit cartoful în vechea limbă a incaşilor), a străbătut oceane, "a cucerit" civilizaţii, a creat mentalităţi şi chiar a schimbat pentru totdeauna cursul istoriei. Ceea ce pentru europeni a fost o descoperire t
