Vosganian era cand cavalerul apocalipsei, cand gardianul unei economii infloritoare. Stolojan era cand mesia pentru profesori, cand profetul cataclismului economic programat fix la 1 ianuarie 2009. Marti seara la GDS s-au infruntat doi finantisti plini de lozinci contradictorii. Putea fi o dezbatere excelenta, intrebarile au fost bune. Dar raspunsurile au fost proaste, asa ca dezbaterea a parut si ea slaba. Nu vom afla niciodata exact cand ne va lovi criza pentru ca Romania traieste o continua criza a cifrelor. N-avem repere clare, ci statistici discutabile si discursuri politice paralele. Un singur lucru pare sigur: stim ca nu stim nimic.
Varujan Vosganian n-a reusit sa explice de ce Guvernul nu poate majora salariile profesorilor daca cifrele cu care s-a inarmat de la Institutul National de Statistica sunt corecte. A fluturat ca de obicei cresteri ametitoare de PIB, productie industriala. Romania a castigat masiv, a mai spus Vosganian, inclusiv din datoria externa: “cei 40 de miliarde de euro au adus un plus de 200 de miliarde de euro, fiecare 1 euro imprumutat a adus 5 euro in plus”. Uluitor, nu?
De laptele si mierea guvernarii liberale, tot Vosganian a spus-o, s-au infruptat toti: cultura, pensionarii, universitatile (mai ales Universitatea din Iasi unde el insusi preda, dupa cum a admis cam neinspirat). Pai daca e asa, cum de nu s-au mai gasit bani pentru profesori? Il asculti pe Vosganian, tinzi sa-l crezi, vorba lui Andrei Cornea, dar n-ai cum sa inghiti explicatia ca salariile profesorilor majorate cu 50%, tocmai ele, vor sabota prosperitatea Romaniei.
La fel cu Stolojan. Vitaminizat si vindecat de surmenajul campaniilor trecute, fostul premier a inclus in softul sau contabil doua operatiuni pur si simplu incompatibile: o majorare cu 50% a salariilor profesorilor, deci o cheltuiala masiva, si un program anticriza, deci austeritate
