„Nimic nu creşte la umbra marilor copaci“, spunea Brâncuşi. Peste timp, zicala s-a aplicat în toate domeniile. Nu poţi să ajungi niciodată în postura grandiosului, decât dacă acel lucru nu a existat până atunci, iar tu eşti primul care îl duce la perfecţiune.

Cam asta ar fi şi povestea Universităţii Craiova. Timpurile de glorie au trecut, iar amintirea marii echipe, ce a fost aproape de perfecţiune prin parcursul european din acele vremuri, nu poate decât să pună presiune pe orice generaţie care îmbracă tricoul Ştiinţei. Mai mereu când echipa din Bănie a avut momente bune, în care victoriile şi jocul spectaculos se îmbinau, toată lumea sărea cu laude şi îi compara pe acei actori din teren cu eroii care făuriseră istoria glorioasă a echipei.

Pentru actuala formaţie există speranţe că o să aibă performanţe, că o să fie o nouă Craiova Maxima. Locul trei, obţinut după mult timp, ne oferă o satisfacţie de moment, dar mai este un drum foarte lung până la glorie. Elogiile la adresa jucătorilor curg. Se tot spune că Wobay are sprintul regretatului Zoli Crişan, că Florin Costea e moştenitorul lui Cămătaru, că Valerică Găman este noul Ştefănescu, iar Silvică Junior o să fie mai bun ca marele portar Lung.

Faptul că în Bănie rezultatele pozitive au lipsit o perioadă foarte îndelungată ne dă dreptul să sperăm. Nimeni nu se aprinde aşa de rapid şi de uşor precum suporterul oltean şi tocmai din această cauză orice jucător ajuns la Craiova trebuie să muncească dublu pentru a răsplăti aportul de încredere şi susţinere pe care îl oferă publicul oltean.

Dar, de la aviditatea de rezultate şi spectacol şi până la maximizarea actualei generaţii este cale lungă. Nu e normal să asemănăm generaţia care bătea Kaiserslautern, Bordeaux, Fiorentina sau Leeds cu cea actuală. Nu e normal să-l coborâm de pe soclu pe Oblemenco şi să spunem că un jucător din actuala echipă îi este