Romania este de ani de zile intr-o criza cu mult mai grava decat cea financiara. Cetatenii acestei tari au tot mai putina incredere in autoritatile si institutiile statului.
In mentalul colectiv, acesta nu este un garant al drepturilor si un arbitru echidistant, ci un talhar care la randul sau trebuie fraierit.
Oamenii se simt in permanenta inselati de toate institutiile si autoritatile cu care intra in contact. "Astia oricum ne mint", este refrenul pe care-l auzim cel mai des pe cele mai diverse teme, indiferent daca este vorba despre temperaturile din zilele geroase/caniculare, despre cifrele inflatiei sau ale bugetului de stat.
Dupa alegeri, nimeni nu crede ca rezultatele sunt corecte. Cand afla despre votul alb (introducerea in urma a buletinului nestampilat, in semn de protest fata de oferta de candidati) prima reactie a oamenilor este tot neincrederea: "Sigur, eu sa bag in urna buletinul alb ca sa mi-l stampileze ei cu cine vor ei, mai bine nu ma duc!".
Cand apare vreun zvon de epidemie, de la raceala viroze, la gripa aviara, oamenii sunt convinsi ca cifrele sunt musamalizate, ca nu li se spune adevarul, o neincredere care amplifica panica.
Cauzele acestei neincrederi cronice in orice comunicare oficiala si in stat este in mare masura efectul unei traume istorice. Regimul comunist a fost o uriasa minciuna si romanii au ramas cu convingerea ca adevarul a fost si este ascuns chiar in domenii sau pe teme care nu mai sunt sensibile asa ca motivele mistificarilor au disparut. Reflexul este insa atat de puternic incat nu poate fi inlaturat nici macar de argumente logice.
Dar neincrederea cronica nu este doar rezultatul acestei traume. Este, poate in cea mai mare masura, rezultatul comportamentului abuziv si nerusinat al autoritatilor si functionarilor. Romanii i-au prins de prea multe ori cu minc
