Peste o mie de dansatori vor participa la Festivalul de Dans de la Sibiu 7 Peste 350 de firme din judeţul Brăila au intrat în faliment pe parcursul acestui an : Cadrele didactice şi elevii de la Grupul Şcolar „Ion Mincu“ din Vaslui vor participa la cursuri de management al stresului în şcoli 7 Două hectare de puieţi de molid din judeţul Suceava au ars într-un incendiu izbucnit din cauza unei ţigări : ALBA. Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, ÎPS György Jakubinyi, a lansat, ieri, un apel credincioşilor să se prezinte la vot.
ARAD. Cei care doresc să devină arbitri de fotbal se pot înscrie la cursuri de luni până vineri, între orele 9.00 şi 13.00, la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Cursul costă 200 de lei.
ARGEŞ . Directorul Şcolii Generale nr. 10 din Piteşti a fost prins în flagrant, marţi, în timp ce lua mită de la proprietarul unui chioşc din incinta unităţii de învăţământ.
BACĂU. Cursa aeriană Tarom spre Bucureşti, care urma să decoleze ieri-dimineaţă de pe Aeroportul Bacău, a fost anulată din cauza ceţii. Pasagerii au ajuns la destinaţie cu un microbuz.
BIHOR . Şase persoane au fost puse ieri sub acuzare de către poliţiştii din Oradea pentru comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Un bărbat de 38 de ani a murit ieri, după ce a sărit de la etajul patru al Spitalului Judeţean. El era internat cu diagnosticul de schizofrenie.
BOTOŞANI. De la începutul anului, 25 de rromi din judeţ şi-au găsit de lucru prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
BRAŞOV. A XX-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană, singurul cu acest specific din România, va avea loc în perioada 14-22 noiembrie la Braşov.
BRĂILA. Peste 350 de firme din judeţ au intrat în faliment pe parcurs