Au fost publicaţi, în ultima vreme, mai mulţi autori români, unii dintre ei debutanţi. Putem vorbi de un reviriment în ceea ce priveşte literatura F&SF autohtonă? Ce autori noi v-au atras atenţia? Care dintre autorii „vechi“ s-au impus ca nume importante? Bogdan Hrib: Reviriment?! Nu cred, doar nişte începuturi timide. Autorii români se sperie de ideea de a scrie F&SF pentru că aceste genuri sînt încă – în subconştientul colectiv şi pe buzele criticilor – un fel de literatură de serie B. Autorii noi?! Cît de noi? Lazăr, Coman, Brînceanu, Gurgu... Toţi cu debuturi îndelung aşteptate. Din cei de... mijloc: Corn, Pîtea şi Liviu Radu. Despre cei „vechi“ nu mai ştiu nimic... Mihai Dan Pavelescu: Nu cred că se poate vorbi despre un reviriment. Nu înţeleg în ce fel un autor „vechi“ s-ar (mai) putea impune ca nume important… decît poate ca o revelaţie după ani de mediocritate? Potrivit acestei definiţii, nu cred că s-a „impus“ cineva. Horia Nicola Ursu: Nu reviriment, ci mai degrabă o maturizare. Efervescenţa publicistică sefistă (şi mă refer aici cu deosebire la Jurnalul SF) din prima jumătate a deceniului trecut a dat scriitori de duminică. Unii s-au ţinut cu dinţii de literatură, s-au încăpăţînat să publice şi, pe nesimţite, s-au apropiat de statutul de profesionişti (în sensul şchiop de la noi, nerentabil material, al profesionalizării). Dintre cei vechi, categoric Liviu Radu, Sebastian A. Corn, Radu Pavel Gheo şi Jean-Lorin Sterian. Iar Dan Doboş şi Marian Coman le calcă pe urme îndeaproape, deşi ei sînt încadrabili la promoţia postmilenială. Nume noi, cu reale şanse de a face o carieră literară, sînt destul de puţine: Roxana Brînceanu, Robert Coller, Dumitru Stătescu, probabil Aron Biro. Şi cam atît. George Lazăr: Nu cred că putem vorbi de un reviriment literar SF. Am încercat să citesc mai multe dintre romanele SF semnate de autori români. Spun am încercat p