Nucu uitase sa-si ia toate masurile de precautie. Vechea conducere avea cheile de la seif. Oamenii erau in criza. Au luat tot, pina la ultima letcaie. Cu toate ca imobilul fusese debransat de la caldura, din multimea de conducte si de tevi tisneau din loc in loc jeturi de aburi ce se raspindeau prin hala imensa, scurgindu-se pe peretii mucilaginosi. Fabrica era o ruina ingropata in moloz si datorii. Directorul si o parte din personalul de conducere, calcind prin murdarie si baltoace, soseau in fiecare zi, constiinciosi, in aceasta incapere mizera, unde fusesera carate in graba citeva computere, arhiva, registrele contabile, precum si alte accesorii de birou. Functionarii veneau la slujba, se asezau pe scaune, scoteau din bibliorafturi citeva dosare si se apucau de lucru. De fapt, nu se lucra nimic. Se vinturau in fata ochilor niste hirtii. Timpul trecea destul de greu. Cea mai mare grija a angajatilor era sa vegheze asupra festilului lampii de gaz si sa curete tilindrul. La ora zece, secretara isi lua micul dejun, iar contabilul (sau contabila - investitorul nu reusise sa se lamureasca asupra identitatii sexuale a mogildetei ce statea ghemuita pe un scaun in fata unui vraf prafuit de dosare) isi sorbea ceaiul de menta, in timp ce directorul general, directorul comercial si inginerul sef, retrasi intr-un ungher, participau la o sedinta operativa; la ora doisprezece urma o pauza de destindere, iar la doua - o alta. Agitatia incepea la ora patru, cind functionarii isi stringeau lucrurile, pregatindu-se de plecare. Fix la ora patru si jumatate p.m., toti ieseau pe usa, dupa ce in prealabil stingeau lampa cu gaz. A doua zi, la ora opt reveneau in aceeasi incapere lugubra, reincepind o noua zi de munca. Dintr-o singura ochire, investitorul Nucu intelese situatia. Incotosmanati in paltoane, directorul general, directorul comercial si doamna secretara stateau nemiscati in fa