Românii ortodocşi mănâncă astăzi ultima masă „de dulce” înaintea Sărbătorii Naşterii Domnului. Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi a fost rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii Mântuitorului. Semnificaţia acestuia are rădăcini în Vechiul Testament, patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David, petrecând timp îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, cereau iertarea păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales.
Prin durata sa, Postul Naşterii Domnului ne aminteşte de cele 40 de zile de nevoinţă ale lui Moise de pe Muntele Sinai, înainte de a primi cele zece porunci scrise pe lespezile de piatră.
Asemenea şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţesc sufletele şi trupurile pentru a-l primi pe Dumnezeu-Cuvântul, Iisus Hristos. De aceea, cântările biserceşti din această perioadă cuprind preziceri profetice care vorbesc despre venirea în trup a lui Mesia.
Pe vremuri se postea diferit
Cele dintâi menţiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei.
La început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Unii posteau şapte zile, alţii şase săptămâni. Sinodul de la Constantinopol din anul 1166 a uniformizat durata acestui post, hotărând ca toţi creştinii să postească 40 de zile, cu începere de la 15 noiembrie.
Postul este cunoscut şi practicat însă, din considerente terapeutice, încă de pe vremea spartanilor. Tinerii se abţineau de la mâncărurile grele pentru a-şi făuri un trup sănătos şi rezistent la lipsuri şi boli.
Obiceiuri de Lăsatul Secului
Apropiat ca dată de Filipii de Toamnă, începutul Postului Crăciunului este
