În România, supranumele are viaţă lungă şi meschină.

Mai demult, preşedintele Traian Băsescu a botezat nişte domni din industria energiei drept „băieţi deştepţi“. De ce deştepţi? Pentru că au făcut uşor bani mulţi. E o etichetă corectă şi gravă, ca un cancer care a lovit scheletul moral numit România.

Presa a preluat abţibildul şi l-a lipit pe frunţile altor şi altor oameni „de afaceri“. Aşa cum se fac „afacerile“ în România, de fapt nişte ţepe ca ale valutiştilor din anii ’90.

Averile atâtor „băieţi deştepţi“ n-au nimic de-a face cu inteligenţa. Sunt produsul final al altor atribute şi îndeletniciri: tupeul cras combinat cu hoţia făţişă, furturi din bugetul de stat, trucarea licitaţiilor, mituirea funcţionarilor, înşurubarea solidă într-un sistem viciat. „Băieţii deştepţi“ s-au născut dintr-o încrengătură de clanuri de dincolo de periferia legii. Uitaţi-vă bine la „băieţii deştepţi“! Îi vedeţi la televizor, în prime-time, articulând greu câteva silabe despre echipele de fotbal pe care le conduc sau jonglând demagogic cu elementele primitive de politică pe care le stăpânesc. Mulţi au luat loc zilele astea pe stâlpii patriei, zâmbind galeş din afişe electorale, întinzând mâini, de parcă ar cerşi.

Uitaţi-vă bine la guşaţii cu Q7, la îmbogăţiţii din trafic de maşini şi de carne vie. Şi ei sunt „băieţi deştepţi“, sunt mândri, prosperi, împăcaţi cu lumea şi neamul.

Ce nu se vede sunt alţi băieţi şi mai „deştepţi“, ascunşi în vârful piramidei de nelegiuri, discreţi ca şefii mafioţilor: oamenii sofisticaţi ai „serviciilor“.

A fi „băiat deştept“ în România înseamnă, de fapt, să ştii reţeta care face nave şi fabrici să dispară, şi banii de pe urma lor să intre în contul tău. Degeaba vor profesorii cu 50% mai mult la lefurile oribile. Nu sunt decât o sectă de inadaptaţi, care n-au cum să înveţe pe