Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bruxellesul vrea să reglementeze agenţiile de rating al creditelor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 13 noiembrie 2008 ·

Comisia Europeană (CE) a propus un regulament privind agenţiile de rating al creditelor, ce se adaugă propunerilor anterioare despre solvabilitate, cerinţe de capital, sisteme de garantare a depozitelor şi contabilitate, prin care să răspundă crizei financiare şi să prevină practici incorecte. „Noile norme urmăresc garantarea unor ratinguri de înaltă calitate, care nu sunt afectate de conflictele de interese, inerente activităţii de rating. Aceste reguli foarte stricte sunt necesare pentru a reinstaura în Uniunea Europeană încrederea pieţei în activitatea de rating“, se arată în comunicatul Comisiei. Propunerea Bruxellesului prevede introducerea unei proceduri de înregistrare a acestor agenţii, care să permită supraveghetorilor europeni să controleze activităţile agenţiilor de rating ale căror calificative sunt folosite de instituţiile de credit, firmele de investiţii, societăţile de asigurare şi reasigurare, organismele de plasament colectiv şi fondurile de pensii din comunitatea europeană. Potrivit noii reglementări, agenţiile de rating nu au dreptul să furnizeze servicii de consiliere şi nu pot nota instrumentele financiare dacă nu dispun de informaţii de calitate satisfăcătoare pe care să-şi bazeze acordarea de calificative. În plus, ele trebuie să facă publice modelele, metodologiile şi ipotezele-cheie pe care îşi bazează ratingurile şi să publice un raport anual de transparenţă. De asemenea, în propunerea Comisiei se arată că agenţiile de rating al creditelor vor fi obligate să creeze un sistem de control intern al calităţii muncii lor. Comisia Europeană a început să elaboreze o propunere legislativă în acest domeniu în vara anului 2007, când au apărut primele semne de practici incorecte în activitatea de rating. Comisia Europeană (CE) a propus un regulament privind agenţiile de rating al creditelor, ce se adaugă propunerilor anterioare despre solvabilitate,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum o ora
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 8 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 49 minute
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Un senator PNL solicită grup interministerial pentru salvarea finanțării autostrăzilor A7 și A8 / ”Fac apel la colegii din Guvern să renunţe la atitudinea drobului de sare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că, până la o decizie definitivă a oficialilor europeni în privinţa finanţării autostrăzilor A7 şi A8, un grup interministerial coordonat de un vicepremier ar trebui

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 6 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum o ora
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°