Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii preşedintelui

Publicat in Observator Cultural, joi 13 noiembrie 2008 ·

Fără să aibă nimic din anvergura lui Martin Luther King şi energia electrizantă a lui Malcolm X, obscurul, pînă mai an, profesor universitar şi mediocru militant civic, onorabilul metis Barack Obama a cîştigat alegerile prezidenţiale din Statele Unite pentru că Partidul Democrat din SUA şi-a dorit neapărat să domine Congresul Statelor Unite. Punctum. Acum încep explicaţiile. Opt ani de guvernare – să o spunem rapid, proastă şi ineficientă – republicană a adus mare parte din electoratul american la limita disperării. Opt ani de decizii eronate coroborate cu impactul atentatelor teroriste de la World Trade Center din New York şi cu războaiele păguboase din Afganistan şi Irak, opt ani de inabile – dar vizibile – malversaţii financiare, elegant vorbind, orchestrate de Dick Cheney şi de Wolfowitz au creat o antipatie vădită a unui larg segment din populaţia cu venituri medii, mici sau fără venituri. Pe fondul încîlcitei situaţii militare şi economice internaţionale a venit şi criza financiară, colac peste pupăza necazurilor Statelor Unite. La noi, în România, abia acum se face mare caz de aceasta – „E criză mare, Monşer…“ –, dar la americani, începutul crizei s-a situat cam la începutul campaniei electorale pentru desemnarea candidaţilor la preşedinţia SUA din partea celor două partide. Dacă ar fi să dăm firul înapoi, am vedea că acum doi ani nimeni nu intuia că Barack Obama va fi următorul preşedinte. Şi totuşi. În laboratoarele PD-ului american s-a lucrat profesionist. Hillary Clinton a avansat în preferinţele partidului pentru că avea în spate întregul aparat de partid. Au fost eliminaţi alţi concurenţi, buni altminteri, dar care nu puteau aduce voturi – a aduna voturi şi a cîştiga o campanie electorală ţine de alte criterii de evaluare a prestigiului unui candidat – şi s-a ajuns la varianta decisivă: pe mîna cui mergem? O femeie sau un afro-american? După ce za

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°