Uniunea Europeană intenţionează invitarea preşedintelui ales al SUA, Barack Obama, la un summit cu liderii celor 27 state comunitare în data de 4 aprilie 2009, la Praga. Informaţia a fost dezvăluită de ambasadorul ceh la UE, Milena Vicenova, informează Reuters, citat de Agerpres.
De altfel, întărirea relaţiilor transatlantice şi intensificarea cooperării economice cu SUA vor constitui o prioritate pentru viitoarea preşedinţie cehă a UE, care va începe la 1 ianaurie 2009, a indicat Milena Vicenova. Barack Obama, care îşi va prelua mandatul la 20 ianuarie 2009, este aşteptat să viziteze Europa pentru a participa la summitul NATO de la Strasbourg, din 3-5 aprilie. Potrivit ambasadorului ceh, invitaţia îi va fi transmisă preşedintelui ales al SUA cu ocazia summitului G20 din 15 noiembrie de la Washington, consacrat crizei financiare şi economice.