Guvernul a aprobat, ieri, trecerea spitalelor bucureştene, dar şi a Palatului Naţional al Copiilor din administrarea ministerelor în cea a Primăriei Capitalei. Actul normativ presupune ca autoritatea locală să asigure resursele umane, materiale şi financiare necesare funcţionării instituţiilor preluate. Guvernul a aprobat ieri transferarea spitalelor din Capitală de la Ministerul Sănătăţii la municipalitate, de la 1 ianuarie 2009.
Primarul general, Sorin Oprescu, nu s-a arătat însă deloc mulţumit de decizia Executivului. “Eu nu am cerut unităţile de primire urgenţă, ci spitalele din Capitală!”, a declarat Oprescu, după ce a descoperit că spitalele de urgenţă nu sunt incluse în ordonanţa de urgenţă.
Acuzaţii de luare de şpagă
Transferarea spitalelor nu este însă definitivă, ci doar de probă, pe o perioadă de un an, iar coordonatorul va fi Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
“Lista cu spitalele va fi făcută ulterior. Toate sectoarele vor contribui cu fonduri, la fel CGMB, Guvernul şi Casa de Asigurări de Sănătate. Diferenţa va fi că toate costurile legate de utilităţi şi renovări vor fi achitate de către administraţia locală”, a spus Marius Savu, membru al grupului de lucru privind descentralizarea din Primăria Generală.
Un alt membru al aceluiaşi grup, consilierul general Lucian Duţă, a explicat că păstrarea spitalelor de urgenţă la minister este doar o lovitură de imagine. “Nicolăescu nu vrea să dea spitalele care contează pentru comunitate! Ţine spitalele de urgenţă, pentru că ia şpagă de la directorii de acolo!”, a declarat, pentru „Adevărul”, Lucian Duţă. În replică, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat: “Despre imbecilităţi nu am ce să comentez”.
“Acum vom avea patru stăpâni”
Managerii spitalelor din Capitală se tem de birocraţia p