Dragos Patrascu era curios sa afle cum ii mai merg afacerile lui Nucu. In timp ce Nucu se gindea daca e cazul sau nu sa apeleze la serviciile pictorului privind amenajarea clubului. Stia insa ca Dragos nu poate fi dus cu zaharelul. Cind s-au intilnit cei doi, investitorul Nucu si pictorul Dragos Patrascu, in statia Padurii, restaurarea fostei fabrici de hirtii era in faza incipienta. O parte din vechii muncitori, recuperindu-si salariile, au plecat. Citiva au venit si s-au rugat de intreprinzator sa fie folositi in munca de constructii. S-au dovedit a fi "meseria si de mina intiia". Intreprinzatorul era obsedat de ideea lui. Vroia sa amenajeze un club modern in spatiile unde functionase intreprinderea. Avea nevoie de ochii unui designer care sa confere spatiului un aer de mondenitate. Incercase cu o studenta de la Institutul de Arte Plastice, dar n-a iesit nimic. Apoi angajase un absolvent. Dar si schitele acestuiau s-au dovedit a fi apa de ploaie. In mijlocul halelor ramasese o gramada de fiare (roti, pistoane, biele, manivele etc), cu care, intr-un moment de inspiratie, actionarul vroia sa-si capitoneze mastodontii de beton. Dragos Patrascu era curios sa afle cum ii mai merg afacerile lui Nucu. In timp ce Nucu se gindea daca e cazul sau nu sa apeleze la serviciile pictorului privind amenajarea clubului. Stia insa ca Dragos nu poate fi dus cu zaharelul. Daca unii locatari ai atelierelor de pe Lapusneanu iti dadeau o lucrare pe te miri ce, Dragos Patrascu tinea la pret. Pentru fresca, initial, Nucu il avusese in vedere pe Dan Hatmanu. Maestrul insa nu s-ar fi angajat sa faca o astfel de lucrare decit deca i-ar fi putut oferi o suma consistenta. Rezervele investitorului tindeau insa spre cifra zero. In privinta lui Dragos, acesta isi stia valoarea. Chiar asa si spunea: "Eu imi cunosc valoarea...". Fraza aceasta devenise aproape un laitmotiv, atragind colectionarii. Un