Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LANSARE - "Cuvintele" prezintă "Stem"

Publicat in Jurnalul, vineri 14 noiembrie 2008 ·

În această seară, de la ora 20:00, grupul orădean Celelalte Cuvinte îşi lansează noul album, "Stem", la Palatul Copiilor, printr-un concert aproape sold out.

Cu acest prilej, trupa promite un show unic, ce va dura peste două ore şi va include, pe lângă piesele noi, multe melodii celebre, din perioada de început. Spectacolul va beneficia de un sistem performant de sunet şi lumini, precum şi de un decor de excepţie, conceput special pentru acest turneu. Primul single de pe album este "Zmeie", piesă cântată de formaţie în concertele sale încă de anul trecut, fiind deja difuzată de câteva posturi de radio care difuzează muzică rock.

Iată cum după NOS (titlul precedentului album, "New Old Stock") Celelalte Cuvinte aruncă fanilor o nouă "provocare", este vorba de "Stem", titulatura noului disc. Aflăm astfel că, "spre deosebire de o celulă obişnuită, care se poate diviza şi să dea naştere la o nouă celulă, dar de acelaşi tip, celulele stem sunt pluripotente. Când se divid pot da naştere oricărui tip de celule, din cele 220 de celule diferite existente în corpul uman. Celulele stem au capacitatea de a se reînnoi – se pot autoreproduce de mai multe ori". De la Călin Pop am aflat că alegerea acestui titlu face referire la capacitatea componenţilor formaţiei de a se regenera şi actualiza din punct de vedere muzical, păstrându-şi însă stilul şi propria personalitate.

Ar mai fi de remarcat că, după "ostilitatea" faţă de calculatoare & net, în ceea ce priveşte comunicarea oamenilor, din "NOS", Celelalte Cuvinte se "repliază" cu ocazia noului disc, deschizând o pagină oficială pe Myspace.

70 DE MINUTE

Referitor la noul album, ce va fi prezentat în spectacolul din această seară în proporţie de "trei sferturi", Călin a precizat că avem de-a face cu un disc ce durează 70 de minute şi conţine treisprezece piese, de fapt

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 56 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 51 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 36 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°