In viaţa de închisoare e foarte importantă socoteala timpului, numărarea anilor de pedeapsă. În argoul românesc, măsurarea timpului este transpusă metaforic, spaţial, în unităţi de distanţă. Unele articole şi cercetări mai vechi, din prima jumătate a secolului al XX-lea (V. Scîntee, Din viaţa de puşcărie, 1906; V. Cota, Argot-ul apaşilor. Dicţionarul limbii şmecherilor, 1936), înregistrează pentru ani denumirea coţi (cotul fiind o unitate de măsură curentă în secolele trecute): "I-a tras cinci coţi la grubă pentru mortăciune" (= "cinci ani de închisoare pentru omor", P. Ciureanu, Note de argot, 1935). Sensul este atestat în literatura de mai tîrziu - "Tot o să-i dea doi coţi de pîrnaie" (E. Barbu, Groapa, 1974, p. 248); "Cîţi coţi ai încasat pe rima-aia?" (P. Goma, Ostinato, 1991, p. 42); a fost folosit şi de George Astaloş, în exerciţiul său de virtuozitate care constă în transpunerea rezumativă a Mizerabililor lui V. Hugo în argou: "Domne, şase coţi am avut, şase-am făcut, m-am roit" (Utopii, 1997, p. 79). Substantivul coţi cu sensul "ani de închisoare" a fost înregistrat şi de cele mai recente glosare şi dicţionare de argou: T. Tandin, Limbajul infractorilor, 1993, Nina Croitoru Bobârniche, Dicţionar de argou al limbii române, 2003, George Volceanov, Dicţionar de argou al limbii române, 2006.
Odată cu modernizarea sistemelor de măsurare, termenul învechit a fost înlocuit cu echivalentul său funcţional (chiar dacă nu de aceeaşi dimensiune) - metrul: "Dinu avea cea mai mare pedeapsă din ţară (pentru minori) şi anume 15 metri" (M. Avasilcăi, Fan-fan, rechinul puşcăriilor, 1994, p. 39) "mereu îl condamnau la câte doi-trei metri" (ibid., p. 129). Şi acest termen este prezent la Nina Croitoru Bobârniche (2003) şi George Volceanov (2006). Mai curînd accidentală, fără circulaţie reală, pare a fi extinderea transferului de sens şi la un alt termen din familia
