Incă de acum câţiva ani am atras atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă, pentru ierarhiile din poezia română actuală, afirmarea unui nou poet, Constantin Creţan, extrem de talentat, de o originalitate stranie, neintegrat în niciun grup şi înzestrat cu o forţă de creaţie inepuizabilă şi sumbră, de fanatic al scrisului. Ceea ce am prevăzut în legătură cu evoluţia lui se confirmă acum, prin apariţia volumului Dicţionar, care nu este nici o culegere de aforisme, cum ar putea să pară unui cititor superficial, nici una de haiku-uri delicate şi contrase, uneori până la a număra o singură silabă, ci o carte deschisă, în continuă expansiune, mereu alta şi totuşi mereu aceeaşi.

Constantin Creţan a evoluat repede şi decis, în numai câţiva ani. A fost de la început un poet bun şi a devenit sub ochii noştri (ai celor care mai ştiu să se bucure şi să admire) un poet extraordinar.

Cartea sa de debut, Poezii de ieri, de azi..., 2004, recomandată iubitorilor de poezie de Ana Blandiana însăşi, cuprinde versuri de o remarcabilă densitate lirică, incizate elegant şi apăsat în albul hârtiei. Sunt versuri grele de poezie, cum rar se mai scriu azi:

"Mă înfăşai ca pe un prunc atunci/ În aburul ce-l răspândeau toţi porii/ Făpturii tale despletite-n lungi/ Miresme, stinse-n marginea candorii.// Iar umbra ta mă strânge şi acum,/ Când mă înfaşă ca pe o mumie/ Şi ţine laolaltă praf şi scrum/ Sub amintirea care pare vie." (Evocare).

Singura problemă a acestei cărţi constă în faptul că autorul foloseşte exclusiv un limbaj poetic consacrat, cu care merge la sigur. Cititorilor le place însă să-l vadă pe un poet riscând.

Următoarele volume, Haremul de iluzii, 2005, Dulcea mea lespede de aduceri aminte, 2005, Gri metalizat, 2006, Melancolia, 2006, Caut vena subţire ce îmi leagă sufletul de trup, 2007, între care există o deplină cont