Poveste la cafea. Cineva dădea semne că ar fi cardiac. L-au convins să se ducă la control. Ajuns în faţa spitalului, a tras pe dreapta, a scos cheia din contact, a întredeschis portiera - şi a murit.
Adorno îl ceartă pe Nietzsche pentru amor fati. Vede în asta "resemnare în faţa dominaţiei" (fr. 61). Aş zice că lucrurile stau pe dos. Nietzsche îşi iubeşte chinul, deci el îl domină. Dacă ar fi admis existenţa lui Dumnezeu, acest amor fati ar fi fost o victorie împotriva Lui.
"Ca scriitor, ai revelaţia că produsul propriei creaţii trece (drept) cu atât mai obscur, cu cât te exprimi mai precis, mai cu grijă şi mai adecvat la obiect, în timp ce formulările laxe şi iresponsabile au parte de o anumită înţelegere" (fr. 64). Fraza mă lasă de două ori perplex. Fiindcă nu ştiu dacă mă folosesc de formulări laxe şi iresponsabile sau mă exprim cu grijă, adecvat la obiect şi fiindcă responsabil nici n-aş vrea să fiu.
Aseară, televiziştii ne-au explicat cum a crescut averea unor români de patru ori în şase ani. Ceva cu credite, cu imobiliare... N-am înţeles mare lucru. Fapt este că românii se adaptează mai bine decât europenii occidentali la sistemul pe care aceştia ni l-au adus. Ei sunt mai occidentali decât europenii. Sunt americani.
Nici cu T nu mi-e ruşine! Îmi dă un plic şi un milion, să plătesc gazul. Mă duc la poştă: "- Nu aveţi nimic de plătit. - Nu cumva au ei să ne plătească ceva?, întreb, glumind. - Aşteptaţi factura următoare." Nu înţeleg ce mi se spune, dar, pentru orice eventualitate, plec. Acasă, citesc factura şi mă lămuresc. Aşa-i, au ei să ne dea o sumă. "Nu ţi-e milă de oasele mele bătrâne", îi spun lui T.
Cam la zece zile o dată, puseu generalizat de oboseală care nu trece decât dacă, întins pe canapea, stau cu ochii în tavan. Aşa că ştiu cam cum ar fi acea stingere pe care mi-o doresc. N-ar
