Industria globala a fondurilor de hedging a pierdut 100 miliarde de dolari in active luna trecuta, firme precum Sparx Group si Man Group fiind lovite puternic de rascumpararile investitorilor, potrivit datelor indicelui Eurekahedge Hedge Fund.
Peste 2.000 de fonduri globale au pierdut in medie 3,3% in ultima luna, in timp ce MSCI World, indice ce urmareste evolutia tuturor actiunilor listate pe burse, a pierdut 19% in octombrie, informeaza Bloomberg.
Pierderile mai mari decat cele inregistrate in timpul Marii Depresiuni si rascumpararile investitorilor au lovit industria de 1,7 trilioane de dolari a fondurilor de hedging, cea care gestioneaza cea mai mare parte a pietelor de capital nereglementate.
Indicele Eurekahedge Hedge Fund s-a depreciat de la inceputul anului cu 11%, avand cea mai proasta performanta din anul 2000, cand evolutia tuturor fondurilor de hedging a inceput sa fie urmarita.
“Valul de rascumparari din cadrul industriei fondurilor de hedging ar putea fi ultimul pentru cel putin sase luni de acum incolo. Totusi, exista unele care nu mai ofera posibilitatea ca investitorii sa-si lichideze pozitiile, dar dupa ce vor dezgheta rascumpararile va avea loc un nou val de vanzari”, explica Toyomi Kusano, presedinte la Kusano Global Frontier, un fond de hedging cu sediul in Tokyo.
Rascumpararile si deprecierea actiunilor, cauzele scaderilor printre fonduri
La inceputul acestei saptamani, cel mai mare manager de fond de hedging din Asia, Sparx, cu active de 8,5 miliarde de dolari, a raportat pierderi in primul semestru al anului cauzate de rascumpararile investitorilor si deprecierilor preturilor la actiuni.
La finalul lunii octombrie, potrivit unor date preliminare, activele fondului erau de 839 miliarde de yeni (8,8 miliarde de dolari), comparativ cu maximul de 2 trilioane de yeni din august 2006.
Cel mai mare man