- Economic - nr. 208 / 14 Noiembrie, 2008 Premierul Calin Popescu Tariceanu a efectuat, ieri, o vizita de lucru pe santierul podului din Ogra. Acesta a fost insotit de Ciprian Dobre, care, in calitatea sa de prefect, a demarat acest proiect, in urma cu doi ani, si de actualul prefect, Felicia Pop. Un vis, de aproape 100 de ani, al oamenilor din aceasta parte a judetului, a devenit realitate. In scurt timp, podul, la care mai sunt de executat doar finisajele, va fi dat in folosinta. Sarbatorile de iarna le vor aduce oamenilor de aici o bucurie ravnita de generatii. De fiecare data cand raul Mures isi iesea din matca locuitorii satelor apartinatoare de Ogra, Sanpaul si Iernut se rugau la Dumnezeu sa ii aiba in paza. Masinile pompierilor, salvarile sau ale politiei trebuiau sa faca un ocol de 40 de kilometri daca erau solicitate la o urgenta, pentru ca nu aveau altfel cum sa ajunga in aceste localitati. Singura posibilitate de a traversa raul Mures in aceasta zona era un bac vechi si nesigur. Podul de peste raul Mures, care leaga Ogra si celelalte localitati de Band, era un vis al muresenilor din aceasta parte a judetului inca dinaintea Primului Razboi Mondial. "Era o durere a celor din Ogra de aproape o suta de ani", spune primarul localitatii, Ioan Meghesan. In august 2006, primarul Ioan Meghesan a inaintat, impreuna cu prefectul judetului Mures de la acea data, Ciprian Dobre, Cancelariei primului-ministru, Calin Popescu Tariceanu, o cerere de finantare pentru constructia unui pod din beton peste raul Mures, pe drumul comunal 126 Ogra _ Band. In acelasi an, primul-ministru Calin Popescu Tariceanu, prin hotararile de Guvern 1.521, 1.599 si 1.655 a aprobat repartizarea sumelor necesare pentru proiectare si inginerie. La 1 martie 2007, Consiliul Judetean Mures a emis autorizatia pentru construirea podului. Lucrarile efective au inceput in luna septembrie a anulu