Florentina Fântânaru, fosta voce senzuală de la Radio Total, povesteşte cum a devenit un intervievator abil de când e gazda emisiunii „Dincolo de aparenţe“, la Antena 2.
1 /.
De mai bine de un an, Florentina Fântânaru realizează emisiunea „Dincolo de aparenţe“, la Antena 2. Nu are nimic din strălucirea paietată a vedetelor de carton, lăsându-I cu bună ştiinţă să strălucească pe invitatul său, oricare ar fi acesta.
Destul de sobră în ţinută, situaţie pe care o pune pe seama stilistului şi a decorului şi aşa destul de colorat, Florentina reuşeşte să-şi surprindă invitaţii printr-un mix neaşteptat al personalităţii ei şi să scoată de la aceştia cele mai neaşteptate dezvăluiri. Cu cea mai inocentă privire îi descoase despre cele mai intime aspecte ale vieţii lor, iar aceştia, de cele mai multe ori, răspund cu generozitate.
„Am emoţii când pun întrebări intime“
„Nu sunt indiscretă, ci curioasă. Chiar îmi plac poveştile de viaţă şi mă interesează ce spune invitatul meu. În plus, ţin foarte mult ca acesta să se simtă bine în emisiune, nu numai să povestească“, spune Florentina referitor la relaţia cu cei care îi calcă pragul.
Nae Caranfil, Neagu Djuvara, Mircea Albulescu, Maia Morgestern, Florian Pittiş, Alexandru Repan sunt doar câteva dintre personalităţile care au vorbit fără rezerve despre viaţa lor, la „Dincolo de aparenţe“. Au existat şi mici incidente, precum cel în care Florin Piersic Jr. a luat-o la rost pe Florentina, în direct, pe motiv că e prea „băgăreaţă“. Dar ea nu s-a descurajat cu una cu două şi şi-a perfecţionat abilităţile de intervievator prin multă muncă.
„Mă documentez serios, soţul meu mi-a spus, referitor la acest lucru, că aş putea să lucrez la procuratură! De multe ori mă trezesc la patru dimineaţa, când în casă e foarte linişte, şi îmi întocmesc desfăşurătorul de în