Cosmin Liviu Vulpie, de 28 de ani, a jefuit în 2004 o casă de schimb de lângă sediul SRI din Drobeta Turnu Severin, de unde a reuşit să sustragă 8.450 de euro şi 11.000 de lei. După patru ani de la comiterea furtului, acesta a fost prins, împreună cu alţi şapte tineri, de autorităţile italiene. Cosmin Liviu Vulpie urmează să fie extrădat din Italia şi trimis în judecată în România. Potrivit comisarului Paul Medinceanu, de la Departamentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Mehedinţi, dintre toţi condamnaţii care au fost prinşi şi urmează să fie extrădaţi, doar un caz este incert. Este vorba tot despre un mehedinţean, Nicolae Căţel, de 53 de ani, din localitatea Brezniţa de Ocol, care a fost condamnat la închisoare pe viaţă de un tribunal din Germania, pentru asasinarea unui cetăţean al acestei ţări.
„Pentru prinderea fugarilor, am colaborat cu colegii noştri din străinătate. Nu ştim dacă toţi aceşti condamnaţi vor ajunge în penitenciarul din Drobeta Turnu Severin. Cert este că au fost prinşi şi urmează să fie extrădaţi pentru a-şi executa pedepsele în România. Cât despre cel condamnat pentru asasinat, nu se ştie dacă va fi extrădat sau dacă îşi va ispăşi pedeapsa în Germania“, a declarat comisarul Paul Medinceanu, de la IPJ Mehedinţi. Cosmin Liviu Vulpie, de 28 de ani, a jefuit în 2004 o casă de schimb de lângă sediul SRI din Drobeta Turnu Severin, de unde a reuşit să sustragă 8.450 de euro şi 11.000 de lei. După patru ani de la comiterea furtului, acesta a fost prins, împreună cu alţi şapte tineri, de autorităţile italiene. Cosmin Liviu Vulpie urmează să fie extrădat din Italia şi trimis în judecată în România. Potrivit comisarului Paul Medinceanu, de la Departamentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Mehedinţi, dintre toţi condamnaţii care au fost prinşi şi urmează să fie extrădaţi, doar un caz este incert. Este v