Reprezentantii grupului Alexandra, una dintre cele mai mari retele de carte din Ungaria, care opereaza o librarie intr-un centru comercial din Buzau, prima unitate cu care a intrat pe piata, spun ca amanarea deschiderii centrelor comerciale din Oradea si Suceava in care vor avea magazine, le afecteaza afacerile si ca vor asista la o recuperare mai lenta a investitiei decat programasera initial.
"Aveam programata deschiderea magazinelor pana la sfarsitul acestui an. Se pare ca exista o serie de amanari la Galleria din Suceava si Tiago din Oradea, ceea ce ne afecteaza businessul. Lucram acum dupa scenariul realist care nu se confunda cu cel optimist din pacate", a declarat Iren Arsene, manager al filialei din Romania.
Centrul comercial Galleria, dezvoltat de compania Globe Trade Center din Suceava, va fi deschis la inceputul lunii februarie, dupa cum a precizat Magda Gibney, asset manager al GTC Romania. Initial, compania anuntase ca va deschide pana la sfarsitul anului acesta centrul comercial.
De asemenea, compania de dezvoltare imobiliara nord-irlandeza Mivan a amanat pentru primavara anului viitor inaugurarea primului mall din provincie, Tiago Oradea - care trebuia deschis in luna noiembrie.
Suprafata totala pe care o vor ocupa librariile planificate a fi deschise in Oradea si Suceava este de circa 600 de metri patrati, similara cu a unitatii din Buzau.
"Investitia in deschiderea acestor unitati din mall-uri va fi similara cu a primei unitati deschise in Buzau, de circa 280.000 de euro. Insa nu am putut sa facem investitiile propuse pana acum, deci nu putem incasa nimic. Aveam un plan care se amana pana la sfarsitul lunii ianuarie probabil. Estimarile noastre privind veniturile de la librariile deschise pica pentru moment. Pentru afacerea noastra intarzierile sunt semnificative, ele vor determina o recuperare mult mai lenta a investiti