Agenţia de rating Fitch, cea care a clasat recent România în rândul statelor în care investiţiile sunt foarte riscante, consideră că sistemul bancar românesc se confruntă cu riscuri foarte mari din cauza crizei externe. "Băncile româneşti se confruntă cu riscuri mai mari, din cauza turbulenţelor internaţionale, deşi nu au expunere la activele cu probleme legate de piaţa creditelor ipotecar riscante din SUA şi nici pe alte instituţii financiare care au avut probleme", potrivit unui raport al Fitch. Efectele imediate ale creşterii acestor riscuri vor fi scăderea marjelor de profit, creşterea numărului de rău-platnici şi încetinirea ritmului de creditare.
“Călcâiul lui Ahile” al băncilor este raportul foarte prost între credite şi depozite. La jumătatea acestui an raportul era de 127%, ceea ce înseamnă că pentru fiecare 100 de lei atraşi în depozite băncile au dat credite de 127 de lei. Pentru că băncile nu au atras suficienţi bani de la populaţie, în depozite, ele sunt nevoite să se împrumute la rândul lor de la alte bănci, la costuri foarte mari dată fiind criza financiară. Aceste costuri vor fi resimţite apoi de clienţii bănicilor sub forma unor dobânzi sau comisioane mai mari.
Una dintre singurele veşti bune ar putea fi că cele mai importante bănci din România fac parte din alte grupuri financiare mari, care ar putea să le dea bani mai ieftin. "Totuşi, finanţarea furnizată de instituţiile-mamă oferă un anumit sprijin în contextul posibilelor riscuri de refinanţare. Fitch anticipează diminuarea gradului de disponibilitatea de noi fonduri de la băncile mamă, întrucât şi acestea au fost afectate de criza internaţională de lichiditate. Acest lucru ar trebui să conducă la scumpirea fondurilor pe plan local şi la încetinirea avansului creditării", conform raportului. (V.R.)
Agenţia de rating Fitch, cea care a clasat recent România în rândul state