Cu sotia sa, plasticiana Viorica Iacob Il revad de fiecare data cu aceeasi placere si emotie, fie in spatiul expozitional de la Sala Dalles, inconjurat de creatiile sale in piatra si culoare, fie la Mogosoaia, ori in atmosfera intima a locuintei si atelierului din strada Sandu Aldea. Autenticitate si transfigurare, La subsuoara norilor si Treapta forului public, cele trei expozitii retrospective care ne-au prilejuit ultima intalnire, au readus in atentia colectiva un nume absent de pe simezele bucurestene din 1996. Sa mai adaug ca Galeria Dialog si Primaria Sectorului 2 l-au celebrat recent in cadrul unui eveniment asezat sub genericul Arc peste timp - prilej cu care a fost lansata si publicatia cu acelasi nume.
Armeanul
De-a lungul vietii mele am fost continuu influentat, iar influentele acestea au fost intotdeauna bine venite... Drumul meu in lumea selecta a artei se datoreaza unui necunoscut, pe care nu l-am vazut decat de doua ori in viata mea si caruia nu i-am stiut niciodata numele. Cand am incercat sa-l regasesc nu a fost cu putinta, pentru ca tot ce stiam despre el era ca i se zicea Armeanul. Venisem la Bucuresti si ma angajasem la o croitorie, caci asta invatasem sa fac. Lucram la un croitor care avea atelierul in Pasajul Blanduziei, langa Banca Nationala. Banatean de felul lui, omul era cu totul deosebit, stia cateva limbi straine si era preocupat de muzica, luand continuu lectii si astfel inconjurandu-se mereu de intelectuali. Politic vorbind, era un om de stanga. Mi-a fost si el de mare ajutor, dar, cum spuneam, sansa a sosit din alta parte, cu totul si cu totul intamplator. Venind intr-o zi dinspre Biserica Sf. Gheorghe, am ajuns in dreptul unui mic cinematograf, vizavi de aceeasi Banca Nationala (Cinematograful Doina - n.r.). Aici, cocotat pe o scara, un domn intindea o reclama cu cai. M-am oprit, am privit, mi-am adus aminte
