cu ochi de îndrăgostit
când mă uit la mare mă simt ultimul om
când mă uit la tine mă simt ultimul om
când nu mă uit nicăieri mă simt ca lumea
Cănd parola e un anume surăs
cu mâinile legate la spate îţi mângâiam faţa
cu picioarele legate alergam către tine
nu din frică nici din confortabilă iubire sau adorare
cu gândurile bine legate de îndatoririle zilei te visam în adâncurile
mele
ci din sperândă disperare nu din deplângere ci din plâns
de mic copil de când a murit tata mi-am dat seama cum
eu nici în ruptul capului nu pot fi graniţă
sigur am încercat şi noi să imităm graniţa
dar ea nu tăcea nu se lăsa măgulită ci
îşi spunea ale ei sârme ghimpate dar cine era dispus
să fie zgâriat de evidenţe poate muribundul
aceste jalnice mimesisuri nu ne ajutau
nici măcar să trecem unul prin celălalt
abia doar bolnavi de moarte reuşeam să tăcem unul pentru celălalt
şi prin tăcerea aproapelui nu puteai doar pluti
trebuia să înoţi contra dorinţelor lui să-l convingi că eşti mort
cum n-are de ce să-i fie frică de tine cal de febră
cabotin galopând câmpiile melodiei de porc-trandafir
de ningea din cărţi de jos în sus praful experienţei de viaţă
Dragă moarte
noaptea pe la trei jumate nu-mi găsesc ochelarii
pipăi toată camera toată casa
cumva ajung la fereastră
perdelele par ude de sărut
nu aprind lumina iau o carte şi mă aşez pe marginea patului
transpiraţia mea miroase a lut
cartea miroase a clei de oase
mă gândesc la conţinutul vieţii mele
mă gândesc la conţinutul acestei cărţi
deschid cartea fiecare cuvânt pare un punct
ce frumos sună în gura copilului ciocolata @N_
