Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mama a trei copii salvata de rinichiul unui fost coleg de liceu

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 14 noiembrie 2008 ·

Femeia de 39 de ani, sefa de birou la o firma privata din Iasi, a aflat ca este bolnava grav in acest an, cind a si fost trecuta pe dializa. Pina atunci avusese o viata absolut normala. Datorita unui gest rar, o femeie de 39 de ani are posibilitatea de a duce o viata normala. Elena Moise locuieste in Iasi si este mama a trei copii. La inceputul anului a descoperit ca are grave probleme cu rinichii, medicii punind diagnosticul de insuficienta renala cronica. In urma cu mai bine de o luna, din cauza avansarii bolii, medicii au fost nevoiti sa treaca pacienta pe dializa. "Nu aveam nici un fel de durere. Eram obosita, vomam dimineata, dar nu mi-am dat seama ca ar putea fi o problema de la rinichi. Pina anul acesta viata mea a decurs foarte bine, singura mea problema fiind o hipertensiune pe care am descoperit-o in 2003", a povestit pacienta de pe patul de spital. La mijlocul acestei saptamini femeia a fost supusa unei operatii de transplant renal la Spitalul "C.I. Parhon". Donatorul este un foarte bun prieten de familie, fost coleg de clasa cu pacienta. Elena este sefa de birou la o firma privata si a fost nevoita sa faca dializa sase saptamini. "Am reusit sa muncesc in aceasta perioada si nu am dat deloc importanta problemei pe care o aveam. Am noroc de sustinerea sotului si a copiilor. Pentru viitor imi doresc sa-mi refac sanatatea si sa am mai multa grija de ea. In rest, nu stiu ce voi mai face", a mai spus pacienta. Atit donatorul cit si primitorul se simt bine, interventiile chirurgicale fiind un succes. "Pacienta a urinat deja aproximativ 30 de litri, respira singura, a fost detubata. Succesul interventiei se datoreaza profesionalismului echipei de transplant si bunei colaborari pe care o avem cu dr. Cornel Morosanu, chirurg vascular de la Spitalul de Urgente «Sf. Ioan»", a declarat prof.dr. Adrian Covic, managerul spitalului. Transplantul din aceasta saptamina est

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 8 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 6 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 11 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°