Episodul 13
20. Norocul meu a fost ca pe Alex il apucase dorul, sunt convinsa de asta. Ma sunase toata dupa-amiaza, dar hotarasem ca o jumatate de zi macar sa ma rup de lume. N-am raspuns nimanui, nici macar nu m-am uitat cine suna, putea sa fie si patronul trustului!
N-avea de gand sa vina la mine, voia doar sa ma auda. Dar tacerea mea l-a ingrijorat, apoi l-a speriat, a urcat intr-un taxi si m-a cautat acasa. A ajuns cu un minut dupa mine. Cand eu urcam, el intra pe usa blocului. Asta da, bafta, ca-n filme. M-a auzit urland dupa ajutor. A urcat cate trei trepte deodata, strigandu-mi numele. Asta l-a facut pe agresor sa se opreasca din lovituri, sa tasnesca spre iesire, s-au ciocnit la jumatatea drumului, fiecare i-a dat pumni celuilalt, dar Alex al meu nu se obisnuise inca cu intunericul si l-a scapat, a reusit doar sa-i smulga sapca, aflata acum la politie. Sunt convinsa ca sepci dintr-alea gasesti pe toate drumurile, n-ai cum sa identifici pe nimeni dupa ea.
M-a dibuit lesinata mai mult pe pipaite, era prea intuneric. Si-a scos mobilul si-a sunat dupa Salvare. In zece minute, un noroc chior, ma coborau cu targa. Nu-mi revenisem, mi-am revenit doar in drum spre spital. Au constatat ca aveam o coasta fisurata, un hematom enorm in dreptul ochiului stang, barbia tumefiata si gura plina de sange. Buzele aproape ca mi se zdrentuisera intre pumn si dinti. Si eram teribil de speriata, tremuram ca varga. Mi-au dat niste sedative si probabil ca mi-au facut si alte lucruri care se fac la traumatizati de felul acesta, nu mai tin minte. Eu nu ma gandeam decat la umbra care-mi sarise in spate si care in mod sigur fusese trimisa de cineva.
Alex al meu a insistat sa ramana cu mine si nu stiu cum se face ca l-au lasat. Cand mi-am revenit putin, sedea pe un scaun langa patul meu si ma tinea de mana. I-am zambit.
- Daca nu erai... am soptit. @N_P
