Reprezentant notoriu al scolii iesene de etnologie, profesorul Ion H. Ciubotaru continua, in acelasi spirit de seriozitate, disciplina si studiu temeinic, cu ambitia exhaustivitatii (cine indrazneste azi sa viseze macar la asa ceva?), traditia inaugurata in mediul academic autohton de Petru Caraman, maestrul pentru a carui memorie nimeni nu a facut atat cat recunoscatorul discipol.
Dovada cea mai recenta a frumoasei devotiuni o constituie monumentala lucrare cu caracter monografic aparuta la Editura Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi (Ion H. Ciubotaru, Petru Caraman. Destinul carturarului, 657 p.), o carte-eveniment, alcatuita laborios, cu intentia de a restitui posteritatii imaginea nealterata a vietii si personalitatii savantului de talie europeana. Autorul a avut sansa (cum vedem, pe deplin meritata!) de a fi ales drept unic discipol si legatar testamentar al carturarului retras in turnul de fildes dupa excluderea din universitate, prieten de incredere al profesorului prigonit de comunisti, tradat de colegi, ispitit de turnatorii onctuosi, persecutat sistematic si urmarit pas cu pas de ura neimpacata a politrucilor rosi de invidie si inclinati spre ticalosie prin insasi natura lor becisnica, de fapturi josnice, cu instincte primare.
De aceea, date fiind circumstantele vitrege in care si-a desfasurat activitatea intelectuala "vlastarul de razesi din Tara de Jos" (am preluat inspirata formula dupa titlul unui capitol din carte), Ion H. Ciubotaru insista asupra tariei de caracter si a celorlalte trasaturi morale menite a scoate inca mai mult in evidenta dimensiunea eroica a biografiei invatatului om cu destin exemplar, cristalizat in proximitatea mitului. Intr-adevar, spre deosebire de confratii oportunisti, gata oricand sa-si ofere serviciile pentru un profit oarecare, Petru Caraman a refuzat, demn, pactul cu diavolul, preferand sa-si
