Desigur că celebrul dramaturg american Tennessee Williams nu are nevoie de prezentare. Nu cred că există cititor care să nu fi văzut, să nu fi trăit emoţii tulburătoare la vizionarea măcar a uneia dintre piesele sale sau a filmelor ecranizate după dramele lui. Fie că-i vorba de Menajeria de sticlă, de Un tramvai numit Dorinţă, Dulcea pasăre a tinereţii, Pisica pe acoperişul fierbinte, Noaptea Iguanei sau atâtea altele.

Ce se cunoaşte mai puţin este că Tennessee Williams, în cei 72 de ani de viaţă (1911-1983), a scris şi publicat, în afara celor peste 30 de piese de teatru, - dintre care multe au devenit "clasice", de notorietate universală, - numeroase povestiri adunate în bogate culegeri şi două volume de versuri. Şi, după cum se vede, memorialistică: Memoriile (în curs de apariţie la Editura Minerva), din care vă oferim unele fragmente şi care reprezintă un moment de insolită cotitură în creaţia sa, atât din punct de vedere tematic cât, mai ales, stilistic. Cu sinceritatea absolută, necosmetizată şi nedeghizată, din care îşi face un titlu de bravură în aceste Memorii, Williams declară: "Trebuie să recunosc, în faţa dumneavoastră, că am acceptat să-mi scriu Memoriile din raţiuni mercenare. în realitate, este prima dintre scrierile mele pe care am întreprins-o cu gândul la un profit material. Dar, trebuie să adaug că, de îndată ce am început să scriu, am uitat de unghiul material şi m-am simţit din ce în ce mai plăcut implicat în această nouă formă, nedisimulată, de autorevelaţie."

într-adevăr, autorevelaţia merge uneori până la o "baie de sine" care pare să-l surprindă şi pe autor. Cu o lipsă de literaturizare şi de romanţare care ajunge uneori până la detalii crude, şocante, mai ales în ce priveşte viaţa erotică, de homosexual (obsedat de un sentiment de culpabilitate), el îşi analizează, îşi anatomizează cvasi-ştiinţific reacţiile, î