Este indubitabil faptul că stilul de viaţă al consumatorului modern a suferit ample modificări în ultimii 20 de ani. Dat fiind interesul tot mai crescut al consumatorilor către alimente cu conţinut redus sau fără calorii (low-calory sau calory-free), tot mai mulţi producători de alimente şi-au îndreptat atenţia asupra modificării tehnologiilor de preparare sau a ingredientelor utilizate. Scopul acestui interes este atât de a obţine nişte produse denumite “cu destinaţie specială”, pentru reducerea costurilor de fabricaţie, precum şi reducerea impactului negativ asupra mediului.
Zahărul, îndulcitor natural, absolut sigur pentru consum, dar fără principii nutritive, spoliator al organismului de vitamine din complexul B, a fost utilizat în tehnologiile de obţinere a produselor alimentare de la începutul acestei industrii. Elaborarea formulelor de alimente cu destinaţie specială, aşa cum sunt alimentele dietetice, a fost impusă de creşterea cererii segmentului de consumatori cu dietă controlată.
Directiva referitoare la cerinţele nutriţionale şi la standardele compoziţionale ale alimentelor destinate diabeticilor, de exemplu, cuprinde două prevederi: una referitoare la adaosul de glucoză, zahăr invertit, dizaharide, maltodextrine sau sirop de glucoză care se limitează la 6% în produsele gata de consum, iar cea de-a doua, cu referire la declararea indexului glicemic, pentru a-i permite consumatorului să-şi evalueze repercusiunile alimentelor ingerate asupra indexului glicemic.
DILEMA CONSUMATORILOR
Totuşi: de ce unii producători utilizează în formulele unor produse alimentare simultan zahăr şi îndulcitori chimici de sinteză?
Zahărul este un dizaharid, alcătuit dintr-o moleculă de glucoză şi una de fructoză. Glucoza este singura sursă energetică pentru celula nervoasă. Zahărul din compoziţia produselor alimentare asigură gustul de dulc
