Sfarsit de toamna in Tog, un catun cu trei locuitori. Nu e trecut pe nici o harta din judetul Salaj. Afli de el cu greu, de la oameni mai batrani, care te trimit pe dealuri si vai incarcate de macese, paducei si porumbele. Treci de biserica de lemn din Creaca, treci si de satra tiganeasca si mergi mult pe-o carare ce se opreste tocmai intre pomi. Acolo, la margine de padure, sunt cateva case. Acolo e Tog, catunul cu nume ciudat si cu cativa batrani uitati de lume si timp

In Tog, casele sunt asezate toate de-aceeasi parte a drumului. Dincolo de drum e padurea nesfarsita. In spatele caselor pustii si-a surilor goale sunt livezi si gradini parasite. Gramezi de mere neculese, covor de fructe sub pomi. Ierburi necosite si uscate de vant, mirosuri iuti, amarui, de nuci putrezite si de frunze umede, nematurate. E un paradis al toamnei in destramare. Iar ceata alburie, care vine dinspre padure, da contur de poveste diminetii.

Ma opresc in fata unei curti in care vad un caine. E semn ca acolo trebuie sa fie si oameni. Dar poarta e legata cu o sarma groasa si nu pot intra. Pana la urma, cainele isi cheama stapanul si asa ajung sa-l cunosc pe primul om din Tog.

Mos Gheorghe Lungu a implinit "in luna lu agust, pa trisprazece, optzaci si tri de ai". E cel mai in varsta dintre cei trei batrani care mai traiesc aici, la marginea padurii. Si e dornic de-a povesti cu oameni, caci in curtea lui nu se mai afla, de multa vreme, decat un motan si-un caine. E usor adus de spate, se ajuta de un baston, paseste cu grija "din cauza betesugurilor", dar are o lumina binevoitoare si senina in priviri, care te face sa indraznesti, fara teama si retinere, sa-l intrebi de viata lui, sa-i ceri sa povesteasca, sa spuna cum traieste singur, la anii lui, intr-un loc departat de lume. "Pa vremuri, draga doamna, aveam gospodarie mare, sasa, sapta daraburi de vite, marha bune de lap