Povestea Bibliotecii „Alexandru şi Aristia Aman“ începe cu un secol în urmă, din dorinţa celor doi soţi de a lăsa moştenire urmaşilor un loc în lume, întru lumina cărţii.O incursiune în istoria familiei Aman ne conduce spre începuturile locului în care şi astăzi cititorul avid de cunoaştere păşeşte pe tărâmul literelor atât de frumos aşezate pe coala de hârtie. Aflăm astfel că primul Aman stabilit în Craiova, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, a fost Dimitrie (Dimo), care a venit din sudul Dunării. Era „român cuţovlah“, negustor întreprinzător care s-a ocupat de comerţul cu unt şi lână. El aproviziona cu unt Vidinul, dar întreţinea relaţii comerciale şi „cu casele din Viena“ şi cu „Casa cea mare“ a lui Manicati Saphranos din Sibiu. De asemenea, a avut în arendă şi vămile oltene. În 1818, a primit rangul de serdar, „care făcea să intre în rândurile boierimii cel care fusese negustorul, vameşul, magazinerul“. Din 1821 şi până în august 1822, Dimo s-a adăpostit la Sibiu, căci „Craiova era pustie, afacerile mergeau prost, casa era ocupată de turci, ruinată“. S-a întors pe tărâmuri oltene şi şi-a reluat activitatea, ocupându-se din nou de vămi. În 1828, spun documentele istorice, din cauza năvălirii ruşilor şi a ciumei, a plecat la Câmpulung, unde a rămas până în 1831, când s-a întors la Craiova. Dimo a fost căsătorit cu Zamfira, iar după moartea acesteia (1813) serdarul s-a recăsătorit cu Despina (Pepica, Pipi) Paris, o mare iubitoare de muzică şi de literatură, având chiar pian în casă, iubire pe care o vor împărtăşi şi copiii săi, Gheorghe, Sevastia, Alexandru, Luxandra şi Theodor. De fapt, Theodor Aman a devenit un nume de referinţă în pictura românească, în vreme ce fratele său Alexandru, diplomat al Facultăţii de Drept din Paris, magistrat, preşedinte al Curţii de Apel Craiova, a fost cel care împreună cu soţia sa au pus bazele primei biblioteci publice şi p