Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Odata suspendat Basescu, Voiculescu, sef la Senat, preia interimatul, numindu-l pe Geoana premier

Publicat in HotNews, sâmbătă 15 noiembrie 2008 ·

Liderul PDL, Emil Boc, sustine ca alianta PSD-PC vrea sa il suspende din functie pe Traian Basescu, Dan Voiculescu sa fie presedinte al Senatului, iar din postura de presedinte interimar sa il numeasca pe Mircea Geoana premier, realizand astfel amnistia fiscala a celor care au furat bani publici, anunta Mediafax.

Presedintele PDL, Emil Boc, a declarat, sambata, la un miting electoral organizat in comuna Snagov, ca planul PSD-PC de a-i amnistia pe cei care au furat banii publici are cativa pasi strategici.

Astfel, mai intai il vor suspenda din functie pe seful statului, Traian Basescu, dupa care il vor alege pe liderul conservator, Dan Voiculescu, in functia de presedinte al Senatului. Voiculescu va ocupa automat si functia de presedinte interimar al Romaniei.

Ulterior, Dan Voiculescu, conform prerogativelor constitutionale conferite presedintelui interimar, il va desemna ca premier pe presedintele PSD, Mircea Geoana.

Conform lui Boc, Geoana va realiza, la acel moment, ceea ce a promis: amnistia fiscala a tuturor celor care au furat banii publici, scutirea de impozite a acestora.

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni seara, la B1Tv, ca Hrebenciuc, Voiculescu, Tariceanu si Geoana pregatesc o noua "lovitura de stat" dupa alegeri, referindu-se la o eventuala noua suspendare din functie a presedintelui, daca acesta nu va desemna, dupa alegeri, premierul stabilit de ei.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, vineri, in cadrul unei intalniri cu studentii Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir, ca social-democratii analizeaza posibilitatea introducerii, dupa alegeri, a unei amnistii fiscale limitate pentru cei ce-si aduc veniturile in legalitate.

Boc a declarat, sambata, ca propunerea liderului PSD Mircea Geoana privind amnistia fiscala, dupa alegeri, reprezinta doar o "invitatie la c

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fiul lui Ionel Ganea a murit, la aproape o lună de la teribilul accident

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Băiețelul în vârstă de doi ani al lui Ionel Ganea, Alexandru, a murit azi. Acesta se afla într-o stare gravă de aproape o lună, după accidentul auto din 9 mai. A fost operat de urgență, iar apoi a continuat să fie în stare gravă, în comă indusă. Med

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, ridicată de polițiști! Va fi dusă la Penitenciarul Gherla pentru ispășirea pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Sănătății și manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, Sorina Pintea, a fost ridicată de polițiștii din orașul Tăuții Măgherăuș. Aceasta urmează a fi dusă la Penitenciarul Gherla, după ce a fost condamnată definitiv la

Tom Cruise a fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness pentru cel mai mare număr de salturi cu parașuta

G4Media acum o ora
Actorul american Tom Cruise a fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness după ce a executat cel mai mare număr din istorie de salturi cu o paraşută cuprinsă de flăcări – 16 astfel de salturi – în timpul filmărilor de la lungmetrajul „Mission: Impos

Raed Arafat i-a acordat primul ajutor unei femei la Salina Praid. Femeia a fost apoi preluată de un elicopter SMURD și transportată la spital

Gandul acum o ora
Raed Arafat, șeful DSU, a intervenit personal vineri seara pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care s-a simțit rău în apropierea intrării în Salina Praid. Acest incident a avut loc chiar în momentul în care oficialii guvernamentali soseau la

Israelul înarmează rivalii palestinieni ai Hamas. Opoziția îl acuză pe Netanyahu că aduce „o bombă cu ceas” în Gaza

HotNews acum 29 minute
Israelul înarmează miliţiile locale din Gaza care se opun Hamas într-un efort de a contracara mişcarea jihadistă din enclava asediată, au recunoscut oficialii, în timp ce politicienii din opoziţie au avertizat că această acţiune pune în pericol secu

Patriarhul i-a interzis lui Gigi Becali să mai cânte în strana Catedralei Patriarhiei. Reacția omului de afaceri și motivele din spatele deciziei

HotNews acum 5 ore
Patriarhul Daniel a luat această decizie, după ce au fost primite mai multe sesizări scrise și comentarii pe rețelele de socializar „asupra prezenței inadecvate, în special prin implicarea deranjantă în cântarea la strană, în mod particular a domnul

Echipa masculină de volei a României, prima victorie în Golden League 2025, cu Muntenegru

G4Media acum 49 minute
Naţionala României a învins vineri, la Mioveni, reprezentativa Muntenegru, scor 3-0, în primul meci din Golden League 2025. A doua partidă din cadrul primului turneu va avea loc duminică, în compania Letoniei, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Administraţia Trump cere Curţii Supreme să îi permită să desfiinţeze Departamentul Educaţiei

G4Media acum 3 ore
Administraţia preşedintelui Donald Trump a cerut vineri Curţii Supreme a SUA să îi permită să continue demersurile de desfiinţare a Departamentului Educaţiei, o decizie care ar lăsa politica şcolară americană aproape complet în mâinile statelor şi a

Ange Postecoglou, demis de Tottenham! Radu Drăgușin va avea un alt antrenor

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ange Postecoglou (59 de ani) nu mai este antrenorul celor de la Tottenham, clubul la care evoluează Radu Drăgușin (23, fundaș central).

Cancelarul Merz invocă pericolul Rusiei în fața congressmanilor SUA: „Este clar că nu au nicio idee despre ce se întâmplă acolo”

HotNews acum 6 ore
Unii legiuitori americani nu înţeleg amploarea campaniei de reînarmare a Rusiei, a declarat vineri cancelarul german Friedrich Merz, la o zi după ce a purtat discuţii cu preşedintele SUA, Donald Trump, la Casa Albă, relatează Reuters, preluată de Ag

Vremea

București
acum

22°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

16°/30°
lun.

19°/31°
Iasi
acum

25°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

17°/29°
lun.

17°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/22°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/33°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/32°
lun.

16°/26°