Facultatile de stomatologie din patru universitati, doua de stat si doua private, sunt verificate de Ministerul Educatiei pentru a se stabili daca au eliberat ilegal diplome unor italieni care figurau ca studenti in Romania, dar profesau deja ca tehnicieni dentari in Italia, informeaza Realitatea TV.
Controlul vine dupa ce autoritatile italiene au sesizat Guvernul Romaniei, care a ordonat o ancheta in Ministerul Educatiei.
Suspiciunile sunt legate de faptul ca italienii au obtinut diplomele de licenta intr-o perioada in care nu se aflau in Romania si, mai mult, profesau deja ca tehnicieni dentari in Peninsula.
Facultatile anchetate, care au doar cursuri de zi, functioneaza in Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucuresti si in universitatile din Constanta, Oradea si Arad.
"Am gasit studenti care nu luasera testul de limba romana. In plus, nu existau acte referitoare la parcursul lor scolar", a precizat rectorul Universitatii din Oradea, Cornel Antal.
Decanul Facultatii de Medicina Dentara din cadrul Universitatii "Titu Maiorescu", Dan Slavescu, spune ca toate controalele efectuate la unitatea pe care o conduce nu au scos la iveala nereguli. "Nu exista niciun astfel de caz. La noi, toti studentii au fost prezenti. Am fost controlati de patru ori. Studentii straini au fost verificati si daca stiu limba romana si daca ii cunosc pe profesorii lor de la cursuri", a spus Slavescu.
Ministrul educatiei, Anton Anton, a declarat ca, deocamdata, nu poate face publice concluziile controalelor efectuate la universitatile in discutie, in conditiile in care anchetele nu sunt inca finalizate.
"Controalele sunt aproape finalizate si s-a analizat daca studentii straini au fost inmatriculati corect, daca au fost prezenti la ore si daca au primit diplomele legal", a precizat Anton. Facultatile de stomatologie din pat