Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Happening, film din întâmplare

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 15 noiembrie 2008 ·

„The Happening“, filmul care rulează săptămâna aceasta la cinema Patria, este un amestec nefericit şi total întâmplător de scene de iubire, infidelitate, familie, cu terorişti şi calamităţi naturale, uneori cu accente comice, deşi se vrea a fi un film apocaliptic. Pelicula, interzisă copiilor sub 15 ani, nu lămureşte nici unul dintre aceste aspecte.Povestea începe cu o serie de sinucideri în Central Park şi pe un şantier de construcţii, pe fundalul unor discuţii la şcoală despre dispariţia albinelor, care ar putea fi primul semn al sfârşitului omenirii. Publicul face astfel cunoştinţă cu profesorul de ştiinţe Elliot Moore (Mark Wahlberg) şi prietenul acestuia, Jullian (John Leguizamo), şi cu frânturi din viaţa lor.Filmul se îndreaptă apoi spre găsirea unei explicaţii pentru sinuciderile în masă. Primul lucru care le trece prin cap, aşa cum era de aşteptat de la o producţie americană, sunt teroriştii. De parcă doar aşa poţi muri în SUA! Se ajunge însă la concluzia că principala cauză este o răzbunare a mediului. La finalul fimului eşti la fel de bou ca la început, pentru că nici atunci scenaristul nu-ţi spune care este această cauză naturală. Camera de filmat se mută pe drama profesorului de ştiinţe şi a soţiei acestuia, Alma, în încercarea lor de a se salva de la dezastru. Scenele sunt la de fel de întâmplător alese. Deşi scenaristul vrea să aducă în atenţia noastră ideea de familie, o face într-o manieră cum nu se poate mai contradictorie. Povestea de dragoste dintre Elliot şi Alma renaşte (aşa cum era de aşteptat) în timpul luptei pentru supravieţuire. În schimb, Jullian îşi lasă fetiţa (Jess) cu cei doi, pentru a se întoarce în Princetown să-şi salveze soţia. Nu era de ajuns că acel copil rămânea fără mamă, tatăl a hotărât că i-ar fi mult mai bine orfan de ambii părinţi. Fimul are şi multe momente de tot râsul (la propiu!) atunci când Elliot începe să roage o plan

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 53 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 59 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 54 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°