Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stelian Stancu : "Becali? Nu mă interesează"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 15 noiembrie 2008 ·

Stelian Stancu a anunţat că Poli va juca la turaţie maximă, pentru puncte şi pentru a-i da o lecţie din iarbă patronului Stelei

Fotbalistul lui Poli, Stelian Stancu (27 de ani), ignoră declaraţiile lui Gigi Becali, care, după victoria lui Poli în faţa CFR-ului, a declarat că timişorenii au bătut campioana sezonului trecut cu "ciurucuri de la Steaua". "Nu mă interesează ce zice Becali. Dacă aceste vorbe veneau din partea familiei mele sau din partea unui cunoscut sau apropiat, mai spuneam. Dar aşa, din partea domnului Becali, nu mă interesează. E un cuvînd din vocabularul lui, ce să mai zic?", a declarat Stancu.

Mijlocaşul de bandă e convins că, deşi Steaua e favorită pe propriul teren, Poli poate produce surpriza, învîngind în Ghencea. "Steaua joacă bine, agresiv, dar dacă jucăm la valoarea noastră, la turaţie maximă, cred că vor avea probleme cu noi", a spus Stancu, adăugînd că nu are nici o revanşă de luat faţă de cei care l-au îndepărtat de la Steaua: "Chiar dacă e fosta mea echipă, pentru mine e un meci normal. Poate e puţin mai special, pentru că jucăm cu o echipă bună, care se bate mereu la primele locuri şi încercăm să facem tot ce putem să-l cîştigăm. Nu am nimic de demonstrat celor de la Steaua. Am plecat pentru că atît ei, cît şi eu, am considerat că e mai bine".

Atenţie la Urziceni!

Stancu nu se sperie de diferenţa de puncte dintre Dinamo şi restul competitoarelor, considerînd Urziceniul o mai mare ameninţare. "Dinamoviştii au luat un avans în clasament, dar noi, dacă am lua cele şase puncte înapoi,am fi acolo, aproape de ei. Părerea mea, însă, este că anul acesta un cuvînt greu de spus va avea Urziceniul, dacă îşi va ţine banca tehnică", a spus Stancu, adăugînd: "Avem obiectiv cupa sau campionatul. Vrem să îndeplinim unul din aceste obiective şi eu cred că avem şanse."

Pentru Uhrin @

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 7 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 6 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 10 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 9 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 7 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 10 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°