„Singura soluţie, ca să o numesc aşa, a fost să cerşesc. Da, să cerşesc. Să apelez la mila oamenilor: o dată sau de două ori pe săptămână, merg cu soţia mea în Bucureşti, pentru că nu mă pot deplasa singur, şi cerşesc pe la semafoare. Merg în Bucureşti pentru că nici măcar copilul nostru nu ştie ce facem...“, îşi începe Eduard povestea.Strada Lalelor. O groapă lărgită în asfalt şi o intrare în parcare. Pe colţ, un bloc cu înveliş trist şi balcoane ca nişte cutii, cu uşa din faţă încuiată. Un miros de aer închis îţi distrage atenţia pentru câteva secunde. Într-o garsonieră de la etaj, închiriată, îşi duc traiul trei oameni. În zilele grele, bucătăria rămâne goală la orele mesei. Un televizor derulează în neştire imagine după imagine. Pe un perete, un dulap mic ascunde câteva haine. „Mă numesc Eduard Daniel Păun, sunt din Craiova şi sunt nevăzător - gradul 1 de invaliditate (grav). Am absolvit în 1989 şcoala specială pentru nevăzători din Bucureşti. Am lucrat până în 1996 la Spitalul CFR din Craiova, ca maseur, până când s-a restructurat postul“. Aşezat pe unul dintre fotolii, bărbatul rememorează, stânjenit, drumul de până aici. „Din cauza altor probleme de sănătate - doctorii au descoperit că am insuficienţă cardiacă -, nu m-am mai putut angaja în altă parte“. Eduard Păun are 37 de ani. Cu boala pe care o are s-a născut, însă, până să termine şcoala, reuşea să meargă singur pe stradă. Încă mai vedea. Acum se ghidează după sunete, după ce atinge cu bastonul alb sau după braţul însoţitorului. Miopie forte cu leziuni de coroidoză miopică şi maculopatie, acesta este diagnosticul pus de comisia de examinare.
„Dacă eşti orb, stai acasă!“ „De vreo opt ani, locuiesc cu soţia mea, cu care, din lipsa banilor, nu m-am putut căsători legal, şi cu băiatul. Stăm cu chirie într-o garsonieră pentru care plătim lunar 150 de euro, plus celelalte cheltuieli (întreţinere, lu
