În urma unor sesizări primite la adresa a 13 instituţii de învăţământ universitar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a început în urmă cu câteva luni o anchetă. Sursa: Andreea Tanase
Cu toate acestea, subiectul a fost făcut public abia acum. Facultăţile care sunt suspectate că au eliberat diplome de licenţă unor italieni care nu au urmat niciun curs universitar sunt atât din Bucureşti, cât şi din ţară, relatează RTV.
S-a descoperit că mai mulţi italieni care susţineau că au absolvit cursurile unor facultăţi de stomatologie din România şi care profesau ca tehnicieni dentari, nu au venit nicio zi la cursuri, nu au urmat orele de laborator necesare, nu au dat examene şi nu au susţinut o lucrare de licenţă. Cu toate acestea, aveau o diplomă care atesta absolvirea acestor facultăţi şi competenţa de a profesa.
În ceea ce priveşte Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti, ancheta realizată a concluzionat că nu sunt urme de fraudă. Italienii înscrişi la aceste cursuri în cadrul specializărilor de stomatologie au urmat cursurile şi au dat toate examenele necesare.
Mai sunt anchetate facultăţi de medicină din Constanţa, Iaşi, Oradea, Arad, Oradea.
Ancheta asupra facultăţilor de stomatologie din restul universităţile din ţară va continua în următoarele zile. Aspectele care vor fi luate în considerare sunt cele de înmatriculare, mobilitatea şi transferul studenţilor străini în ţara noastră, după cum citează RTV un comunicat de presă al ministerului Educaţiei.
Autorităţile italiene au sesizat la în urmă cu câteva luni autorităţile române cu privire la existenţa unor specialişti în stomatologie italieni care erau angajaţi în Peninsulă şi urmau în acelaşi timp cursurile facultăţilor din România, ce aveau la specializările din medicină numai cursuri la zi. Imposibil pentru ei să desfăşoare zilnic, aceste activităţi simulta