CE BEM, CE MĂNCĂM: Fruitella rainbow, gumă de mestecat pentru baloane uriaşe, este un produs care s-au utilizat să utilizeze cei mai periculoşi coloranţi care există pe piaţa aditivilor alimentari permişi de Uniunea Europeană. Lista E-urilor este completată de antioxidantul E321 butilhidroxitoluen (BHT), care are o mulţime de efecte adverse şi din această cauză nu este recomandat în produsele pentru copii. Traducătorul etichetei a omis să precizeze şi acest ingredient, la fel cum a făcut şi cu E414, gumă arabică.
Chiar şi fără cei doi aditivi alimentari uitaţi de traducător guma de mestecat este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional. Principalul macronutrient este zahărul, substanţă despre care specialiştii în nutriţie spun că este hrana preferată a celulelor canceroase. Dacă această maladie apare după un consum îndelungat şi cronic, pancreasul este mult mai repede afectat. Acesta este forţat să producă o cantitate mult mai mare de insulină într-o perioadă de timp foarte scurtă, ne explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Cei şase coloranţi utilizaţi sunt total contraindicaţi în alimentaţia copiilor, pentru că induc sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Pe lângă această tulburare gravă de comportament, care are consecinţe şi mai departe în tipul adolescenţei şi chiar când persoana devine adultă, coloranţii chimici de sinteză mai au şi alte efecte adverse. Tartrazina, E102, este incriminată în apariţia tumorilor tiroidiene, alterează percepţia şi comportamentul producând stări de confuzie, inhibă metabolismul zincului şi interferează cu enzimele digestive. E110, sunset yellow, poate provoca astm, alergii, congestie nazală, astm, bronhoconstricţie, distrugeri cromozomiale, dureri gastrice, blocarea enzimelor digestive. Carmoizina, E122, poate fi c