Florian Bichir: "România se plasează pe locul opt în topul statelor cu cele mai mari remiteri de bani de la cetăţenii plecaţi peste hotare".
Am urmărit cu sufletul la gură, înmărmurit, un documentar despre românii din Italia transmis la TVR, la „Ochiul magic“. Frânturi din viaţa unor conaţionali de-ai noştri, fresce vii din destinul unor emigranţi. Unii se îndreaptă spre un happy-end, alţii spre o mizerie cruntă. Însă pe toţi îi leagă un lucru: dorul de ţară şi durerea începutului.
Puţini pot înţelege ce este în sufletul acestor oameni plecaţi în lume pentru o pâine mai bună. Amestecul de sentimente din inima lor, combinaţia de deznădejde şi căldura imaginii de acasă. Narcoza pe care o provoacă amintirile dragi, sentimentul acela plăcut, dar totodată ucigaş - precum al celui care moare îngheţat în zăpadă.
Mulţi s-au căpătuit sau, mă rog, şi-au făcut un rost prin străinătate, cum se spune. Dar niciunul nu uită de unde a plecat, iar visele lor continuă să fie româneşti. Cred că raiul emigrantului poate fi zugrăvit ca propria sa ţară. Oricât de multe te-au făcut să iei drumul pribegiei, „acasă“ va fi pentru tine o imagine idilică. O legătură afectivă care nu se va rupe decât dincolo de mormânt. De altfel, specialiştii au constatat că oricât de mult au vrut unii să-şi piardă urma şi originea prin lume, ultimele cuvinte rostite au fost în limba maternă.
Ei bine, aceşti emigranţi ai noştri, pe care mulţi îi privesc superior, începând cu autorităţile, ajută enorm economia de acasă. Da, amărâţii ăia denumiţi în derâdere „căpşunari“ trimit în ţară sume colosale. Exact aceia care se umilesc pe la porţile ambasadelor, în faţa cărora diplomaţi parfumaţi strâmbă din nas. Ei nu le mai sunt conaţionali, ci rude îndepărtate şi nedorite, care nu-i caracterizează.
Urmaşii aceştia moderni ai lui Badea Cârţan, care au pe
