În toamna lui 2006, când Premiul Nobel pentru literatură a fost câştigat în premieră de un turc, mulţi s-au întrebat: cine mai e şi acest Orhan Pamuk? Declarat oficial „duşman al statului În toamna lui 2006, când Premiul Nobel pentru literatură a fost câştigat în premieră de un turc, mulţi s-au întrebat: cine mai e şi acest Orhan Pamuk? Declarat oficial „duşman al statului turc”, scriitorul trăia la New York, departe de ameninţările naţionaliştilor din propria-i ţară. Pamuk se făcea vinovat de a fi scris despre genocidul împotriva armenilor şi kurzilor, în timpul Imperiului Otoman.

Şi totuşi, când Academia Suedeză a anunţat laureatul pe 2006, acesta era deja tradus în România. A fost marea inspiraţie a soţilor Arsene, proprietarii Editurii Curtea Veche, care publicaseră, discret, un roman de-a dreptul fabulos: „Mă numesc Roşu”. Vânzările nu mergeau prea bine, căci autorul era, totuşi, necunoscut publicului românesc. Decizia de la Stockholm a făcut să explodeze însă interesul pentru capodopera lui Pamuk. Iar succesul s-a prelungit şi cu alte titluri ale acestuia, publicate în cascadă: „Viaţa cea nouă”, „Cartea neagră”, „Fortăreaţa albă” şi „Zăpada”.

„Mă numesc Roşu” este o frescă minunată a unei epoci în care gloria Imperiului Otoman se stingea încet, dar sigur. Autorul ţese magistral un păienjeniş de intrigi în lumea artiştilor miniaturişti, care se revendică de la vechii maeştri ai Orientului. De-a lungul a şase sute de pagini, suntem plimbaţi prin toate ungherele şi, discret, prin istoria unui Istanbul al misterelor. Un roman poliţist fără poliţişti, asemănător întrucâtva capodoperei lui Umberto Eco, „Numele trandafirului”.

Lăsaţi-vă purtaţi în lumea ucenicilor Fluture, Barză, Măslină şi Delicat Efendi, a Marelui Maestru Osman, a Hogei din Erzurum, a fiorosului Hasan cu sabia lui cea roşie, a cavalerului Negru, a frumoasei