Investitorii străini îşi mută afacerile în alte ţări. Zeci de mii de muncitori vor rămâne fără joburi. Criza economică mondială aduce, în cele mai multe judeţe ale ţării, disponibilizări colective în companiile cu cel puţin o sută de angajaţi. Sursa: Reuters
1 /.
Cele mai afectate sunt judeţele din Moldova şi cele din vestul ţării, unde salariaţii din construcţii, agricultură şi industria textilă vor fi trimişi acasă. Investitorii străini care dezvoltă afaceri în România îşi restrâng activitatea ori îşi mută afacerile către ţările asiatice, unde forţa de muncă şi producţia rămân în continuare mai ieftine.
Scăderile comenzilor din întreprinderi, precum şi creşterea costurilor de fabricare sunt motivele pentru care şi societăţile mici îşi concediază angajaţii. Deoarece majoritatea firmelor prezente în România aveau pieţe de desfacere în statele în care criza economică mondială a lovit din plin, precum Spania sau Italia, investitorii străini preferă închiderea afacerilor.
Soluţia: reducerile de personal
Domeniile cele mai afectate de criza mondială, industria textilă, industria construcţiilor de maşini, agricultura sau sectorul financiar, vor aduce cei mai mulţi şomeri pe lista agenţiilor de ocupare a forţei de muncă.
Conform datelor furnizate de acestea, judeţele în care piaţa muncii este afectată de disponibilizările recente cauzate de criza economică sunt Vaslui, Iaşi, Dâmboviţa, Timiş şi Cluj, unde cifra şomerilor este în continuă creştere. Până în acest moment, în aceste judeţe figurează peste o mie de disponibilizaţi, urmând ca la începutul anului 2009 numărul acestora să depăşească câteva mii.
Ca urmare a problemelor financiare pe care le întâmpină, mai multe societăţi comerciale din Botoşani, Galaţi, Dolj şi Prahova au anunţat reduceri de personal, concediind peste o mie de angaja