Am mai scris de câteva ori despre Gigi Becali, şi nu laudativ.
Mi-a transmis prin prieteni că o să-mi rupă picioarele. O vorbă spusă la nervi, pentru că până la urmă tot ne-am văzut faţă în faţă şi a avut o reacţie extrem de firească. Am dat nas în nas în urma unei conferinţe de la Hotelul Marriott, unde am discutat alături de multe personalităţi, printre care academicianul Răzvan Theodorescu şi ambasadorul Greciei, despre creştinism şi integrarea în UE. În timpul colocviului, Gigi Becali s-a uitat chiorâş la mine şi a notat ceva pe o hârtie. La final, m-a abordat amical şi franc, aşa cum ştie doar el: „Băi, Bichirule! Nu mai scrie, mă, rău de mine! Vino lângă spada mea, hai alături de mine!“. I-am explicat proaspătului, pe atunci, lider de partid că nu sunt deocamdată tentat de politică, dar că sunt un om de dreapta. Că îl respect pentru valorile pe care le apără, dar nu înţeleg multe dintre gesturile sale. Finalul a fost apoteotic, o imagine demnă de filmele lui Kusturica: eu pe scări şi nea Gigi, cu mâna în aer, urlând după mine: „Hai lângă spada mea creştină!“.
De atunci l-am mai „tăvălit“ pe Gigi Becali, cum se spune în jargonul jurnalistic, de câteva ori. Mi-am adus aminte că a candidat pe lista Comunităţii italienilor, ceea ce nu prea aduce a naţionalist român. Iar după scandalul cu sacoşa de bani de la Cluj am fost şi mai dur.
În prezent, Becali reprezintă omul descurcăreţ, şmecherul căruia i se permite orice pentru că are bani. El nu este dispreţuit de societate, ci lăudat sau chiar admirat. Morala a murit. Ea a fost înlocuită de onoarea de gangster, de demnitatea de mafiot.
Deşi îmi este uneori simpatic, Becali a reuşit din nou să mă enerveze. La B1, la Radu Moraru, omul politic, de data aceasta, a spus următoarele: „Băsescu să convoace CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării) şi să dea ordine, că el trebui
