Companionul nelipsit al lui Barack Obama din ultimii ani, dispozitivul BlackBerry, pe care acesta îl poartă mai tot timpul ataşat la cureaua pantalonilor, ar putea deveni în curând istorie. De îndată ce Obama îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2009, el va fi nevoit să renunţe la mijlocul său preferat de comunicare (New York Times susţine chiar că democratul ar fi „dependent” de BlackBerry!), din cauza preocupărilor privind securitatea corespondenţei prezidenţiale. În afară de problemele referitoare la securitate, Obama va intra sub incidenţa Legii privind protecţia arhivelor prezidenţiale, fiecare dintre mesajele sale urmând să devină act oficial.
Încă nu s-a luat o decizie cu privire la posibilitatea ca Obama să devină primul preşedinte al SUA care poartă corespondenţă prin e-mail, dar consilierii sunt sceptici că acesta va putea păstra dispozitivul BlackBerry. Cu toată puterea pe care o deţine preşedintele SUA, această funcţie este lipsită, prin lege şi tradiţie, de instrumentele şi dispozitivele fără de care alţi şefi de state nu îşi imaginează o zi de lucru. Obama speră totuşi să obţină dreptul de a avea un laptop în Biroul Oval, o premieră în istoria SUA. (A.I.)
Companionul nelipsit al lui Barack Obama din ultimii ani, dispozitivul BlackBerry, pe care acesta îl poartă mai tot timpul ataşat la cureaua pantalonilor, ar putea deveni în curând istorie. De îndată ce Obama îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2009, el va fi nevoit să renunţe la mijlocul său preferat de comunicare (New York Times susţine chiar că democratul ar fi „dependent” de BlackBerry!), din cauza preocupărilor privind securitatea corespondenţei prezidenţiale. În afară de problemele referitoare la securitate, Obama va intra sub incidenţa Legii privind protecţia arhivelor prezidenţiale, fiecare dintre mesajele sale urmând să devină act oficial.
Încă nu s-a luat o decizie cu pri