Firma îşi avea sediul în fosta casă a Varvarei Bumbea, care, după ce rămăsese văduvă (bărbatu-său se electrocutase la o vânătoare de iepuri cu cablul), se mutase la copii, la Bucureşti. Aşezată în capătul străzii, casa bloca artera şi o transforma, dintr-o stradă, într-o Intrare. Înainte de război strada se numise Fundătură: Fundătura Fericirii.

Continuase să se numească aşa un timp după venirea comuniştilor la putere. La un moment dat, urmare directă a unei Note secrete venite de la Organe, se declanşase în toată ţara o amplă operaţiune de verificare a nomenclatoarelor de bulevarde, străzi, şosele, poteci şi intersecţii. Documentul semnala că în unele localităţi neglijenţa sau chiar sabotajul criminal făcuse ca numele unor străduţe – e drept mai lăturalnice – să nu reflecte măreţele transformări revoluţionare din patria noastră. Astfel – cita sursa respectivă – se mai întâlneau străzi precum Ghinionului sau – şi mai grav – a Întunericului. Cu prilejul acestei operaţiuni se descoperi că nomenclatorul păstrase, în mod contrarevoluţionar, denumirea de Fundătură. Era ceva imposibil de conceput într-o ţară în care sunt stăpâni cei care muncesc.

– Păi cum să se simtă oamenii muncii care locuiesc într-o Fundătură?

Cum să mai fie ei convinşi că li se deschid în faţă perspectivele măreţe ale comunismului – visul de aur al omenirii?

După multe şi îndelungi discuţii, se acceptă ca Fundătura să fie înlocuită cu Intrare. Nici Intrare nu era prea mulţumitor în plan politico-educativ, dar, mă rog, era mai acceptabil decât Fundătură.

Programul Direct în Rai începea la ora 8 dimineaţa. Angajaţii firmei deschideau larg ferestrele casei şi scoteau afară, pe pervaz, difuzoare puternice, în stare să se audă până în Cosmos. Astfel de difuzoare nu se găseau nici măcar la discotecile de lux din Bucureşti. Fuseseră folosite pe vremuri