Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învaţă în frig, deşi au lemne în curtea şcolii

Publicat in Adevarul, duminică 16 noiembrie 2008 ·

La Şcoala Generală din Dumbrava sunt câteva tone de lemne, însă nimeni nu le sparge pentru a face focul în clase. Omul de serviciu al şcolii spune că nu poate tăia lemnele cu toporul pentru că sunt prea mari şi este supărat că primarul nu a trimis oameni să le spargă. Elevii tremură de frig la orele de curs de mai bine de o săptămână de zile, în condiţiile în care curtea şcolii e plină de lemne. Sobele de teracotă sunt reci ca gheaţa, iar copiii sunt nevoiţi să stea în clase cu paltoane, căciuli şi fulare, aşa cum vin de acasă.

,,Ne îngheaţă mâinile pe pixuri. Şi părinţii noştri sunt supăraţi, le e frică să nu răcim. Am înţeles că sunt lemnele prea groase şi nu vrea nimeni să le spargă. Acasă avem căldură, nu ca aici, unde învăţăm în frig!” a declarat eleva Valentina Chircu.

Toţi găsesc scuze

Directoarea şcolii, împreună cu omul de serviciu şi primăria îşi aruncă vina de la unul la altul.,,Lemne sunt acum suficiente, dar, fiind prea groase, nu se pot sparge. Am solicitat ajutor la primărie şi au trimis pe cineva cu o drujbă. A tăiat o parte şi a plecat. Sunt foarte greu de spart aceste lemne, nu noi le-am cumpărat! Întrebaţi-l pe domnul primar!”, a declarat directoarea Rodica Dragotoniu.

Omul de serviciu, Vasile Niţulescu, se plânge că nu are putere să spargă buturugile: “Cei de la primărie şi-au bătut joc de noi. Uitaţi-vă, ne-au adus nişte lemne groase şi noduroase de fag de nici nu poţi să te apropii cu toporul  de ele. S-ar putea sparge cu greu cu ciocane mari şi cu pene din fier. Eu nu le pot sparge singur, numai dacă-mi trimit de la primărie oamenii de la ajutorul social. Eu ce să fac singur, am 9 sobe de făcut focul, nu pot să sparg lemnele astea”.

“Aşteaptă să vin eu să le bag pe foc?”

Edilul din Dumbrava, Marin Cioană, susţine că nu ştia de condiţiile în care învaţă elevi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 27 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 33 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°